Discuţii despre TĂIEREA salariilor. Corina Creţu: O mare greșeală

Corina Crețu
Corina Crețu

"Se vehiculează în spațiul public, tot mai des, măsuri care pot fi adoptate pentru redresarea economiei. Printre acestea aflăm că s-ar număra și reducerea de salarii - ceea ce, din punctul meu de vedere, trădează o viziune îngustă și total inacceptabilă pentru situația în care ne aflăm acum", transmite europarlamentarul Corina Creţu.

"Ni se prezintă actuala situație ca fiind una în care trebuie ales între a-i ajuta pe cei din sectorul privat sau a-i ajuta pe cei din sectorul public. E o falsă temă de dezbatere pe care trebuie să o respingem! După experiența tristă de acum 10 ani, când au fost tăiate salariile românilor (și când s-a atentat și la pensiile lor), cred că e cazul să înțelegem că soluția nu constă în scăderea unor salarii, ci în sprijinirea acelor sectoare economice și a acelor angajați aflați în dificultate.

Nimeni - cu atât mai puțin un Guvern care dorește a fi responsabil - nu ar trebui să-și pună serios problema tăierii salariilor din sectorul public. Principala preocupare ar trebui să fie, în schimb, aceea de a susține mediul privat. De asemenea, nu salariile de la stat sunt mari, ci în multe cazuri cele din privat au rămas prea mici", a scris Corina Creţu pe Facebook.

"Cei aflați acum în prima linie în lupta împotriva coronavirusului sunt mulți angajați din sectorul public"

"Să nu uităm că cei aflați acum în prima linie în lupta împotriva coronavirusului sunt mulți angajați din sectorul public: personal medical, polițiști, pompieri, jandarmi, militari, vameși etc. Iar mulți alți bugetari fac eforturi suplimentare pentru ca această perioadă să nu afecteze rezultatele muncii lor, cum sunt cadrele didactice, cercetătorii etc.

O discuţie despre tăierea salariilor este o greșeală, fie şi doar ca semnal care li se transmite acum acestor oameni. Pe lângă gestionarea relativ nefericită a situației din spitale, a lipsei de echipamente, a testelor încă prea puține care se fac, Guvernul trebuie să aibă ca prioritate sprijinirea populației, a angajaților care riscă să rămână fără loc de muncă, a IMM-urilor care sunt acum expuse riscurilor.

Şi, nu în ultimul rând, trebuie să se acorde atenţie planurilor pe care Uniunea Europeană le pune pe masă în această perioadă pentru a sprijini statele membre, asupra cărora am atras atenția în repetate rânduri săptămânile acestea", transmite Corina Creţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel