Discuții între Viktor Orban și Marine Le Pen: ''Nici birocraţii de la Bruxelles şi nici stânga" nu sunt capabili să-i protejeze pe europeni şi familiile lor

Premierul ungar Viktor Orban s-a întâlnit vineri la Paris cu lidera Adunării naţionale franceze, Marine Le Pen
Premierul ungar Viktor Orban s-a întâlnit vineri la Paris cu lidera Adunării naţionale franceze, Marine Le Pen

Premierul ungar Viktor Orban s-a întâlnit vineri la Paris cu lidera Adunării naţionale franceze, Marine Le Pen, pentru a discuta despre ameninţările cu care se confruntă Europa, cum sunt războiul din Ucraina şi consecinţele sale în plan economic.

Discuţiile dintre cei doi s-au concentrat de asemenea asupra inflaţiei şi a "politicii eronate şi periculoase de sancţiuni" a UE, precum şi asupra "crizei migraţiei care se intensifică", conform comunicatului.

Orban şi Le Pen au căzut de acord că partidele europene "care reprezintă valori tradiţionale trebuie să coopereze pentru a apăra ţările continentului în vremuri de pericol şi război", se adaugă în comunicat.

"Nici birocraţii de la Bruxelles şi nici stânga" nu sunt capabili să-i protejeze pe europeni şi familiile lor, se mai afirmă în document, care mai notează că Viktor Orban a informat-o cu acelaşi prilej pe politiciana franceză în legătură cu măsurile prezentate săptămâna aceasta de guvernul ungar pentru a proteja familiile, pe pensionari, locurile de muncă şi plafonarea facturilor la utilităţi, pe fondul "războiului prelungit", potrivit Agerpres.

Marine Le Pen a salutat la rândul ei decizia guvernului ungar de a impune taxe excepţionale pe profitul băncilor şi multinaţionalelor, conform aceluiaşi comunicat.

Citește și...

Ungaria: Taxa impusă companiilor ar putea aduce la buget peste două miliarde de euro

Taxa excepţională pentru companii anunţată miercuri de Ungaria pentru a face faţă creşterii preţurilor legate de războiul din Ucraina şi de cheltuielile militare este de aşteptat să strângă la bugetul statului peste două miliarde de euro, conform unui anunţ făcut joi de guvernul de la Budapesta, .

Această nouă taxă, a cărei introducere a fost anunţată miercuri de premierul populist Viktor Orban, va viza în principal sectorul bancar şi pe cel energetic, s-a precizat joi.

Guvernul speră astfel să încaseze 300 de miliarde de forinţi (760 de milioane de euro) din fiecare dintre aceste două sectoare, adică un total de 600 de miliarde de forinţi (peste 1,5 miliarde de euro), a detaliat ministrul dezvoltării economice Marton Nagy, în cadrul unei conferinţe de presă.

Impozitarea lanţurilor de retail, a companiilor de asigurări, aeriene, de telecomunicaţii şi a grupurilor farmaceutice va aduce încă 200 de miliarde de forinţi (aproximativ 500 de milioane de euro), a adăugat el.

Citește întreaga știre AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel