Senatorul Titus Corlăţean, președintele Comisiei pentru politică externă, a avut discuții cu E.S. Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze la București, despre situația din Europa și răspunsul blocului comunitar la agresiunea rusă în Ucraina.
În cadrul întrevederii care avut loc în Palatul Parlmentului au fost abordate teme ce ţin de consolidarea relației bilaterale precum şi de agenda internațională de securitate.
Cei doi oficiali au salutat relațiile tradiționale istorice dintre România şi Republica Franceză, consolidate printr-un Parteneriat Strategic, punctând că faptul că la 20 februarie se sărbătoresc 145 de ani de relații diplomatice între cele două țări, se arată într-un comunicat dat publicității de Senat.
În ceea ce privește situația de securitate în Europa, cauzată de agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, senatorul Titus Corlăţean a punctat importanța unui răspuns unitar din partea Europei precum şi a necesității continuării unei relații transatlantice cu conținut strategic.
În cadrul discuțiilor a fost evocată, mai ales în contextul de securitate actual, viziunea posibilei extinderi a formatului de cooperare Weimar (Franţa-Germania-Polonia), într-o formulă Weimar+, care să includă și România, precum şi oportunitatea semnării unui nou Tratat bilateral între România și Franța. Aceste teme au fost abordate deja cu omologii săi francezi de senatorul Titus Corlăţean cu ocazia vizitei la Paris întreprinse în luna ianuarie a acestui an.
De asemenea, în cadrul întrevederii a fost discutată și importanţa menținerii aceluiași nivel ridicat al contactelor parlamentare atât la nivel de Comisii pentru politică externă, cât şi la nivelul Grupurilor de prietenie dintre cele două ţări, pe parcusul acestui an.
Grupul Weimar (numele astfel după prima republică din istoria Germaniei) a fost creat în 1991, de miniștrii de Externe ai Germaniei, Franței și Poloniei, pentru a dezvolta o viziune comună asupra Europei și pentru a crea legături mai strânse între societățile celor trei țări.
Weimar+ este o construcție diplomatică înființată pe 12 februarie 2025, pentru a extinde alianța regională inițială a Triunghiului de la Weimarincluzând alte șări europene. Până acum s-au alăturat grupului Italia, Spania, Marea Britanie.
Grupul promovează suveranitatea europeană și influența geopolitică independentă de Statele Unite, în special în ceea ce privește continuarea ajutorului pentru Ucraina și potențialele creșteri ale cheltuielilor militare naționale.
.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News