Reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor au solicitat amânarea discuţiilor de la Ministerul Finanţelor pentru ora 14:00
Reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor au solicitat amânarea pentru ora 14:00 a discuţiilor programate duminică la Ministerul Finanţelor, informează reprezentanţii instituţiei.
"Astăzi, la ora 11:00, la sediul MF a fost programată o întâlnire între conducerea instituţiei şi o delegaţie formată din reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor. Din motive care nu ne sunt cunoscute, delegaţia acestora nu s-a prezentat la întrevedere şi a solicitat amânarea discuţiilor pentru ora 14.00. Reprezentanţii MF rămân deschişi la orice propunere de reprogramare a întâlnirii sau la stabilirea unei noi modalităţi de comunicare pentru a aborda revendicările şi problemele ridicate", precizează aceştia.
Din partea Ministerului Finanţelor, la întâlnirea programată duminică au fost prezenţi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Nicoleta Cârciumaru, secretarul de stat, Carmen Moraru, secretarul general adjunct, Petronel Munteanu, directorul general al Direcţiei de legislaţie fiscală şi reglementări vamale şi contabile, Iulian Ardeleanu, directorul general al Direcţiei Antifraudă Fiscală, Teodor Georgescu, preşedintele Autorităţii Vamale Române, Ion Cupă, directorul general Proceduri Vamale in Domeniul Produselor Accizabile, Claudiu Ardeleanu, directorul general Managementul Riscului şi Investigaţii Vamale, Marcel Mutescu, directorul general Coordonare Control Vamal, Alexandru Dudu, şi directorul general adjunct Coordonare Control Vamal, George Vascea.
Reprezentanţii transportatorilor şi ai fermierilor au intrat duminică în a cincea zi de proteste, nemulţumiţi de rezultatul discuţiilor purtate cu autorităţile. Aceştia merg la Ministerul Finanţelor, după ce sâmbătă au discutat cu oficiali din Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară. Protestatarii sunt nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Ei au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu