Dispare Uniunea Europeană? Chirieac: Nici pomeneală! Sunt vorbe de toacă. Eu vreau Statele Unite ale Europei

Foto: Pxhere
Foto: Pxhere

Sunt posibilităţi reale ca Uniunea Europeană să nu mai existe în viitor?

Dezintegrarea Uniunii Europene în următorii 20 de ani este o posibilitate realistă în opinia a mai mult de jumătate din electoratul din 11 state membre, printre care şi România, relevă un sondaj de opinie realizat de YouGov în 2019 şi publicat de cotidianul britanic The Guardian. Conform sondajului, 58% dintre francezi consideră că este foarte probabil sau destul de probabil ca UE să se dezintegreze în următorii 20 de ani. Însă cea mai mare proporţie se înregistrează în Slovacia (66%). Dintre cele 14 state analizate de YouGov, reprezentând 80% dintre locurile din Parlamentul European, doar în Suedia (44%), Danemarca (41%) şi Spania (40%) proporţia celor care prezic o implozie a UE este mai mică de 50%.

Chirieac vrea Statele Unite ale Europei

Întrebat în cadrul emisiunii Prime Time News de la Realitatea Plus, dacă Uniunea Europeană dă semne că s-ar putea dezintegra, Bogdan Chirieac a replicat ferm: "Nici pomeneală de aşa ceva! UE nu se va dezintegra sub nicio formă. Dimpotrivă, mersul va fi, că vrem, că nu vrem - şi eu personal vreau - către formarea Statelor Unite ale Europei. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dar în niciun caz nu se dezintegrează Uniunea Europeană. Astea sunt nişte vorbe de toacă. Deocamdată, cu plus, cu minus, până la urmă a făcut faţă cu bine şi pandemiei de Covid şi situaţiei economice dificile şi crizei energetice, plus solidaritatea în cazul războiului provocat de Rusia în Ucraina... deci are şi părţi incontestabile Uniunea Europeană!"

Cert este că istoria Europei este plină de momente de cotitură neaşteptate. Atât căderea bruscă a Uniunii Sovietice, cât şi reunificarea Germaniei sunt astfel de exemple. Multe dintre ele sunt amintite şi în Proiectul de Scenarii "UE şi Estul în 2030".

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a publicat pe Twitter mai multe previziuni pentru 2023, iar printre acestea se regăseşte şi dezintegrarea Uniunii Europene. Medvedev anunţă că Germania va forma Al Patrulea Reich, alături de mai multe ţări, dar şi că Polonia şi Ungaria îşi vor împărţi vestul "fostei Ucraine". Conform spuselor lui Medvedev, mutarea care ar duce la ruperea UE ar fi reintrarea Marii Britanii în Uniune. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel