Sute de pompieri continuau miercuri să se lupte cu incendiile uriaşe de pădure din Grecia, dintre care unul face ravagii de nouă zile, care au lăsat sute de oameni fără acoperiş şi au provocat pagube imense, relatează France Presse.
UPDATE
Cu ajutorul unor întăriri străine, pompierii greci încă se luptau cu focul în Insula Evia şi Peninsula Peloponez (vest), în teren dificil.
'Cred că putem spune că frontul de incendii este încet spre punctul de a fi stăpânit', a declarat la televiziunea publică ERT Yiannis Kontzias, primarul din Istiaia, un orăşel din Evia.
'Ieri, am văzut lumina soarelui pentru prima dată după multe zile', a adăugat el, făcând referire la norii uriaşi de fum care acopereau insula. Situaţia este mult mai precară în regiunea muntoasă Gortynia, bogată în păduri dense şi cu râpe adânci, din Peloponez.
Potrivit lui Christos Lambropoulos, guvernatorul adjunct al regiunii Arcadia situată în Peloponez, pompierii îşi concentrează eforturile ca focul să nu ajungă la Muntele Menale, înconjurat de o pădure groasă. 'Satele nu par a fi în pericol pentru moment (...), dar condiţiile se schimbă de la oră la oră', a spus el la ERT.
Trei persoane au pierit în incendii, produse în timpul celei mai grave canicule după decenii în Grecia. Mai multe ţări, inclusiv membri ai UE, au trimis ca întăriri 21 de aeronave, 250 de vehicule şi peste 1.200 de pompieri. Voci s-au ridicat cerând demisia unor înalţi responsabili care în iunie încă asigurau că ţara era bine pregătită.
Mijloacele au fost 'mai bune decât oricând înainte', dar 'ne-am confruntat cu o situaţie unică din punct de vedere operaţional, cu 586 de focuri în opt zile în timpul celor mai grave fenomene meteorologice după 40 de ani', s-a justificat din nou marţi ministrul adjunct al protecţiei civile Nikos Hristalias. Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis s-a scuzat luni în faţa grecilor pentru 'posibile erori' de stat.
Știrea inițială
Oamenii sunt nemulțumiți de lipsa resurselor și a pompierilor greci. Dintre cei aproximativ 870 de pompieri desfășurați în nordul insulei pentru stingerea incendiilor, mulți dintre ei provin din Cipru, Slovacia, Polonia, Serbia, Ucraina și România, potrivit serviciilor de pompieri elene.
Ordinul de evacuare a stațiunii Asimnio a fost dat marți după-amiază. În doar opt zile, incendiul a distrus sute de locuințe și peste 49.000 de hectare, conform Sistemului european de informații privind incendiile forestiere (EFFIS).
'Lăsați focul să ia pădurile, dar cruțați-ne casele!', îi imploră Eleni, o vârstnică, pe pompieri. 'Unde vrei să mergem? O să mă înec în mare!', a replicat femeia unui interlocutor la telefon.
'Suntem siguri că este un act criminal', a declarat Iro Nikolaou, învățătorul satului, care numește Grecia o 'țară din lumea a treia'. Mai mult acesta a subliniat că 'Elevii mei de 15 ani au mers să stingă focurile, ce este asta ?! În loc de politicieni…', scrie Tekdeeps.com.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat marţi deblocarea a 500 de milioane de euro pentru ajutoare de urgenţă şi reconstrucţie în regiunile afectate de incendii cu o amploare fără precedent şi care continuă să devasteze o parte a ţării, relatează AFP.
Confruntat cu furia locuitorilor din zonele sinistrate, liderul conservator a prezentat un pachet de măsuri pentru victime, precum şi planuri de reconstrucţie în insula Evia, la 200 km de Atena şi a cărei parte de nord era încă în flăcări marţi. Măsurile de ajutor vor fi finanţate în principal printr-un buget suplimentar de 500 de milioane de euro pe care Ministerul de Finanţe îl va depune acum, a precizat Mitsotakis.
Statul va plăti în special până la 150.000 de euro pe casă distrusă, a detaliat el pe contul său oficial de Twitter, cu plata imediată a unui avans de 20.000, 12.000 sau 5.000 de euro, în funcţie de gradul de degradare al locuinţei. Sunt prevăzute, de asemenea, scutiri de la impozitele pe proprietate şi contribuţii sociale.
De asemenea, statul grec va debloca 224 de milioane de euro pentru reîmpădurirea a 165.000 de hectare, sumă care poate fi majorată dacă este necesar. Premierul Kyriakos Mitsotakis a prezentat scuze publice luni pentru deficienţele răspunsului la incendiile devastatoare din ţară din ultima săptămână, notează Reuters.
Cele peste 500 de incendii au dus la evacuarea a zeci de sate şi mii de oameni, stârnind totodată nemulţumire şi critici legate de reacţia guvernului. Premierul Mitsotakis şi-a cerut scuze luni seara la televiziune şi a promis că greşelile vor fi identificate şi remediate, dar a făcut în acelaşi timp apel la unitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu