Disprețul față de limba română. Cine o salvează

Cine mai vorbește corect limba română în ziua de astăzi?

Din păcate, cei care ar trebui să dea un exemplu, adică cei care apar la televizor sau cei care ajung în funcții înalte – parlamentari, miniștri, primari, jurnaliști – nu-și mai dau osteneala să vorbească frumos, corect și fluent românește.

„Ca și deputat mi-ar place această lege" spun gomoși atâția parlamentari fără nicio reținere sau ezitare, ca să dăm doar un mic exemplu de siluire de la nivel înalt al limbii române. Și , culmea, chiar de sub tablourile înaintașilor lor – Brătianu, Maiorescu, Maniu, Titulescu, și ei membri ai Parlamentului României, mari oameni de cultură ai acestei țări.
Dezacordurile între subiect și predicat, schimonosirea cuvintelor, inventarea altora au devenit ceva „normal" în România de astăzi.

Cine salvează limba română? Dacă societatea civilă și onor conducerea instituțiilor statului nu fac niciun demers în acest sens, tare mă tem că în curând nu o să ne mai înțelegem unii cu alții.

Ține de bun simț să încerci să limitezi greșelile de exprimare în limba maternă. Toți mai greșim, toți mai avem de învățat, dar să ajungă schingiuirea limbii române un fenomen de masă și să nu reacționăm, mi se pare o crimă la care asistăm nepăsători.
Așadar, cine salvează limba română?

Eliade, Țuțea, Eminescu, Cioran, Herta Muller, Ion Luca Caragiale despre limba română
"Orice ar fi, pasiune sau dorință, sete sau foame de experiență reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorințe și care implică ființa umană în totalitatea sa." (Mircea Eliade)

"Limba română are virtuți complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poți deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala." (Petre Ţuţea)
"Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare..." (Mihai Eminescu)

"Să treci de la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un contract." (Emil Cioran)

"Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi." (Herta Muller)
"Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie." (Ion Luca Caragiale). (Sursa: Expres Magazin)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel