Disputa care unește două orașe

Spectacolul Disputa de Pierre de Marivaux, în regia lui Vlad Massaci, coproducție a Teatrului Nottara și a Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, a fost inclus în selecția oficială a ediției de anul acesta a Festivalului Național de Teatru, transmite Teatrul Nottara printr-un comunicat semnat de consultantul artistic Cristina Rusiecki.

Textul spectacolului a fost scris în 1744 de Pierre de Marivaux, dramaturg pe care posteritatea avea să-l recepteze mult mai generos decât contemporanii. Faptul se datorează și încrederii în rolul femeii pe care autorul a arătat-o pe parcursul întregii opere. Traducerea este semnată de Doru Mareș. Distribuția îi cuprinde pe actorii Isabela Neamțu, Zoltán Lovas, Călin Stanciu, Anca Bejenaru, Cecilia Donat, Alex Mărgineanu, Cristina Juncu și Răzvan Bănică. Scenografia a fost concepută de Iuliana Vîlsan, muzica de Vlaicu Golcea, iar mișcarea scenică de Florin Fieroiu.

Spectacolul se joacă în ambele orașe, atât pe scena Teatrului Nottara, la București, cât și pe cea a Teatrului Clasic Ioan Slavici, la Arad. Despre acest demers Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara, a subliniat: „Mă gândesc că tot vorbim despre globalizare, dar uităm să topim distanțele în propria țară. Este un pariu prin care vreau să atrag atenția că, măcar în Anul Marii Uniri, merită să facem lucruri împreună noi, cei pe care nu îi desparte decât o distanță de 600 de kilometri".

Cum funcționează coproducția

Bogdan Costea, directorul Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, a explicat cum funcționează coproducția: „Este vorba de un tip de coproducție care alătură jumătate de distribuție dintr-un teatru și jumătate din celălalt. S-au și așezat lucrurile în așa fel încât un regizor precum Vlad Massaci și o scenografă precum Iuliana Vîlsan să fie argumente forte pentru ambele părți actoricești ale proiectului. Marivaux i-a unit pe toți și s-a întâmplat să se potrivească și repertorial, și ca gen de spectacol – comedie – cu niște actori promițători și dintr-o parte, și dintr-alta".

La rândul său, regizorul Vlad Massaci mărturisește: „Ceea ce mi s-a părut incitant este să lucrez cu nou-veniții din Teatrul Nottara. Apoi a apărut ideea de coproducție despre care consider că aduce un plus acestui proiect. Este extraordinar de interesant să vezi cum colaborează și se armonizează niște actori din școli diferite care, geografic vorbind, se află la cea mai mare distanță posibilă".

În condițiile în care, în opinia regizorului, „la nivel mondial, se reconfigurează relațiile între sexe și se renegociază conceptul de normalitate", Vlad Massaci mărturisește că a vrut să vadă „cum s-a inventat primul sărut și cum s-au descoperit sexualitatea și narcisismul. Cum lucrurile obișnuite ale vieții noastre au avut o prima dată".

Festivalul Național de Teatru

Ediția de anul acesta a Festivalului Național de Teatru îi prilejuiește actorului Teatrului Nottara, Gabriel Răuță, participarea, pentru a treia ediție consecutivă, la workshop-ul găzduit de FNT. Acesta se va desfășura între 5 și 13 iulie, la Sinaia, în spațiul Cazinoului și al Centrului Cultural „Carmen Silva".

„Am participat în două rânduri la atelierele organizate în cadrul Festivalului Național de Teatru. La ediția din 2015 am avut plăcerea de a lua contact cu universul lui Luk Perceval în cadrul workshop-ului Peace for The Monkey Mind și am lucrat alături de alți colegi actori pe fragmente din Macbeth de William Shakespeare și Vis. Toamna de Jon Fosse. Apoi, în 2017, am fost parte a unei experiențe teatrale de excepție: masterclass-ul susținut de Yuri Kordonsky pe scene din Livada de vișini, Trei surori, Pescărușul și Unchiul Vania de Anton Pavlovici Cehov. Alături de atelierele avute anterior cu profesorul David Esrig, aceste întâlniri inedite organizate de FNT sunt pentru mine valoroase prin felul în care îți îmbogățesc perspectiva asupra unui dramaturg sau a unui text. De aceea, aștept cu interes, peste două zile, laboratorul teatral coordonat de domnul Silviu Purcărete. Am convingerea că va fi și aceasta o experiență aparte și captivantă", a declarat actorul Teatrului Nottara, Gabriel Răuță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel