Dispută la Antena 3. Andrei Gerea, somaţie către Raluca Turcan: Să nu ne mai sune parlamentarii!

Raluca Turcan
Raluca Turcan

Fostul ministru al Economiei, Andrei Gerea, a avut un mesaj pentru cei din opoziţie în timpul emisiunii "Punctul de întâlnire", de la Antena 3. Gerea a solicitat PNL să nu mai ceară schimbarea guvernului la fiecare jumătate de an, după fiecare scrutin de alegeri, pentru că acelaşi lucru ar putea să li se întâmple şi liberalilor dacă pierd următoarele alegeri. În acelaşi timp, Gerea a cerut ca membrii coaliţiei de guvernare să nu mai fie sunaţi de Raluca Turcan înainte de şedinţele din parlament. 

"Poate în toamnă câştigă tovarăşul Cioloş alegerile prezidenţiale şi li se cere liberalilor, dacă dau guvernul jos acum, să plece, că nu convin noului preşedinte. Peste şase luni să zicem că o să câştigăm noi alegerile locale şi cerem iar schimbarea. Lucrurile se fac conform legii. Spuneţi-i doamnei preşedinte Turcan să nu mai sune parlamentarii PSD şi ALDE, dacă tot vorbim de presiuni", a declarat Andrei Gerea. 

PNL şi USR au înregistrat prima înfrângere în parlament după alegerile europarlamentare. Raluca Turcan a pierdut candidatura la şefia Camerei Deputaţilor în favoarea lui Marcel Ciolacu, ales cu 172 de voturi pentru. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel