Ceartă Macron-Renault, pe salariul legendei Carlos Goshn

renault
renault

Acţionarii constructorului auto francez Renault se reunesc joi cu prilejul Adunării Generale anuale, într-un context tensionat provocat de o nouă controversă privind remuneraţia de care beneficiază liderul grupului, Carlos Ghosn, transmite AFP. 

Mai multe sute de deţinători de acţiuni Renault sunt aşteptaţi începând cu ora 13.15 GMT într-o mare sală din Paris pentru a aproba conturile pe 2016 ale constructorului francez, precum şi nominalizarea mai multor noi directori şi remuneraţia acordată lui Carlos Ghosn, care de 12 ani ocupă postul de preşedinte director general al Renault.

În 2016, Carlos Ghosn a primit o remuneraţie de şapte milioane de euro de la Renault, dintre care 1,23 milioane euro salariu fix iar restul, în numerar sau acţiuni, fiind calculat pe baza unor criterii de performanţă. Acţionarii constructorului auto sunt chemaţi să îşi dea un aviz consultativ cu privire la aceste sume şi să pronunţe asupra remuneraţiei pe 2017 a directorului general.

Diferenţa este că în acest an votul acţionarilor a devenit unul cu caracter obligatoriu, conform unei noi legi franceze adoptate ca urmare a unei controverse precedente care a avut loc tot la Renault. Anul trecut acţionarii grupului auto au respins în proporţie de 54% remuneraţia pe 2015 acordată lui Carlos Ghosn, dar Consiliul de Administraţie al companiei a ignorat rezultatul votului acţionarilor, ceea ce a declanşat criticile ministrului francez al Economiei de la acea dată, Emmanuel Macron, care în prezent este preşedintele Franţei.

Statul francez este cel mai mare acţionar individual la Renault, cu o participaţie de 19,74%, urmat de constructorul auto japonez Nissan (cu un pachet de 15%), iar Ministerul francez al Economiei a confirmat că reprezentanţii săi vor vota şi în acest an împotriva remuneraţiei acordate lui Carlos Ghosn, considerată excesivă. În plus, potrivit unor informaţii apărute recent în presă, alianţa Renault-Nissan analizează un sistem de ascundere a bonusurilor suplimentare pentru directorii săi, via o societatea special înfiinţată în acest scop în Olanda. Conducerea grupului a dat însă asigurări sindicatelor că 'nicio decizie în acest sens nu a fost luată', a declarat Franck Daoűt, reprezentantul CFDT, una din principalele confederaţii sindicale franceze. Dacă se ia în calcul şi salariul pe care i l-a plătit constructorul auto japonez Nissan, remuneraţia de 15,4 milioane de euro acordată lui Carlos Ghosn în 2016 face din acesta cel mai bine plătit director al unei companii incluse în indicele bursier CAC 40, susţine firma de consultanţă Proxinvest. Cu cele 10 mărci ale sale, alianţa Renault-Nissan a vândut anul trecut aproape 10 milioane de vehicule, ceea ce i-ar permite ca în acest an să se bată cu Volkswagen şi Toyota pentru titlul de cel mai mare constructor auto mondial. În plus, Renault a încheiat anul 2016 cu un profit net record de 3,54 miliarde de euro. Actualul mandat al lui Ghosn, 63 de ani, în postul de preşedinte director general al Renault expiră la adunarea generală din 2018. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel