Biserica Ortodoxă Română vine cu o serie de precizări în disputa pro și contra avort, care a polarizat părerile în social-media.
„Biserica nu poate fi niciodată anti-natalistă, ci doar pro-viață” și sprijină „libertatea de a opta moral și de a alege responsabil asumarea urmărilor unui act care angajează nu doar trupurile, ci și sufletele”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
„Problema în sine rămâne aceea a distincției limpezi, operate cu claritate, onestitate și responsabilitate morale, între încurajarea militantă a suprimării vieții unei persoane, fie și „in nuce”, și încurajarea respectării primului drept al ființei umane: dreptul de a te naște”. „Biserica nu susține așadar interzicerea totalitară a avortului, care rămâne o opțiune inevitabil tragică pentru mamă, ci doar încurajează firesc respectarea acestui drept fundamental care alimentează mergerea omenirii mai departe”, adaugă el.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei susține că „Biserica nu comite intruziuni în intimitatea adâncă a vieții strict personale. Unii clerici care totuși o fac, substituindu-se, în situații excepționale, chiar medicului, greșesc”.
El adaugă că Biserica are „datoria deplină de a promova responsabilitatea morală, respectarea vieții, a dreptului fundamental de a trăi, precum și „cultura vieții”, dar are și datoria de a denunța monstruoasa „cultură a morții” care promovează sofistic avortul ca pe ceva subînțeles firesc și dezirabil”.
„Pe Decalog, printre altele, nu pe malformant activism ideologic, pseudo-jurnalism egal cu zero sau studii de gen s-a clădit civilizația euro-atlantică însăși”, susține Bănescu.
„Avortul nejustificat medical, indiferent de ceea ce credem, rămâne o crimă în ordinea morală (ne)asumată în fața lui Dumnezeu, așa cum interzicerea totalitară a avortului rămâne o „crimă” în ordinea civilă și politică, inadmisibilă la rândul ei. Miza uriașă rămâne folosirea libertății cu sens, adică orientată spre Viață, nu spre opusul ei, nu împotriva noastră”, mai spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Reacția Bisericii vine în urma comentariilor care au apărut în social-media ca urmare a emisiunii Referendum TVR în care s-a discutat despre dreptul la avort.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu