Amenințarea cu nerespectarea acordului dintre Uniunea Europeană și Turcia privind migranții ''nu ajută la nimic'', a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a cancelarului german Angela Merkel. Declarația vine după ce președintele Turciei, Recep Erdogan a spus că va deschide frontierele pentru migranți spre Europa.
Considerăm acordul dintre Turcia și Uniunea Europeană drept un succes comun și aplicarea lui în continuare este în interesul tuturor actorilor (...) Amenințările venite din ambele părți nu ajută la nimic, a afirmat Ulrike Demmer, scrie Agrepres.
Amenințările lui Erdogan au survenit după ce Parlamentul European a votat o rezoluție fără valoare de constrângere, care cere înghețarea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană.
Potrivit Reuters, Ministerul german de Externe a estimat la rândul său că UE și Turcia au un interes comun în ce privește respectarea acordului care a determinat o scădere a afluxului de migranți către blocul comunitar.
Dacă luăm în calcul faptele, atunci este cazul ca ambele părți să respecte acordul și sperăm că așa va fi, deoarece este în interesul ambelor părți, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE german, Sawsan Chebli, într-o conferință de presă a guvernului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu