Divergențe FIERBINȚI la summitul UE privind bugetul. Cum se pun de acord liderii europeni

Liderii europeni şi-au afişat joi divergenţele la summitul special consacrat bugetului UE pe următorii şapte ani, lăsând să se întrevadă discuţii dificile şi lungi care fac ca un acord în cadrul acestei reuniuni extraordinare să pară incert, relatează AFP.

'Există un drum pentru a ajunge la un acord în timpul acestui summit dacă toată lumea arată dorinţă de compromis şi ambiţie. Acest drum poate dura câteva ore, câteva nopţi, câteva zile. Sunt gata', a dat asigurări preşedintele francez Emmanuel Macron. La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a atras atenţia că există 'divergenţe majore' care 'vor trebui să fie depăşite'.

Germania nemulțumită

Germania 'nu este mulţumită de situaţia actuală', a subliniat ea, 'pentru că echilibrul între contributorii neţi nu a fost încă negociat corect'. După întâlniri în doi sau în trei, în special cu Angela Merkel şi Emmanuel Macron, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a deschis summitul printr-o masă rotundă.

'Toată lumea este destul de concentrată asupra situaţiei sale naţionale', a declarat o sursă diplomatică, după ce o bună parte dintre lideri au luat cuvântul, evocând o 'sesiune terapeutică', unde fiecare îşi prezintă punctul de vedere. În urmă cu şapte ani, au fost necesare două summit-uri pentru a încheia negocierile privind bugetul multianual. 'Vom vedea dacă terminăm în această săptămână sau va trebui să continuăm mai târziu', a comentat cu prudenţă prim-ministrul finlandez Sanna Marin.

Propunerea lui Charles Michel, 'inacceptabilă'

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, venit să ia cuvântul în deschiderea summitului, nu a ezitat să le reamintească liderilor UE că propunerea lui Charles Michel este 'inacceptabilă' şi nu va fi votată de PE. Potrivit unor surse diplomatice, echipa lui Charles Michel ar putea prezenta o nouă propunere cu cifre la finalul mesei rotunde şi după noi întâlniri bilaterale cu liderii statelor. Aceştia ar urma apoi să întâlnească din nou vineri, scrie AFP.

Mai multe ţări, printre care şi Germania, vor o repartizare a resurselor mai favorabilă noilor priorităţi, precum cercetarea, apărarea, protecţia frontierelor externe. O întrebare importantă se referă şi la partea acordată agriculturii şi politicii de coeziune, care mobilizează circa 60% din buget.

Aceste două anvelope acuză la prima propunere pusă pe masă o scădere globală de aproape 100 de miliarde de euro în raport cu bugetul precedent. Foarte îngrijoraţi, 200 până la 300 de agricultori, din ţările baltice şi din Belgia, au făcut deplasarea la Bruxelles pentru o manifestaţie în marja summitului.

Franţa, care este unul dintre 'greii' agriculturii europene, vrea să se bată pentru Politica Agricolă Comună, susţinută în special de Spania, unde manifestaţiile agricultorilor s-au înmulţit. La rândul lor, ţările din est şi din sud - printre care Spania, Polonia şi Grecia - reunite în grupul 'Prietenii coeziunii', vor ca această politică să fie menţinută la acelaşi nivel, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel