Compania rusă Gazprom a susţinut vineri că livrarea de către Canada în Germania, în loc de Rusia, a unei turbine destinate gazoductului Nord Stream 1 este neconformă contractului, declaraţie care sugerează o accentuare a divergenţelor dintre Moscova şi Berlin asupra deciziei Rusiei de a diminua volumul gazelor naturale livrate Europei prin acel gazoduct.
Gazprom a diminuat începând de miercuri la 20% volumul gazelor livrate prin conducta Nord Stream, invocând lucrări de întreţinere, potrivit europenilor acesta fiind însă doar pretextul avansat de Moscova pentru a scădea aceste livrări ca represalii după sancţiunile ce i-au fost impuse de UE după lansarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, potrivit Agerpres.
Anterior, după o altă diminuare a livrărilor de gaze prin aceeaşi conductă, Moscova invocase lipsa respectivei turbine, care fusese trimisă de compania Siemens Energy la reparaţii în Canada şi pe care această ţară a refuzat să o returneze Rusiei, invocând la rândul ei sancţiunile împotriva Moscovei.
În final, după solicitările Germaniei, Canada i-a trimis acesteia turbina în cauză. Dar Gazprom consideră că turbina ar fi trebuit să fie expediată Rusiei şi acuză Siemens Energy de încălcarea contractului. Mai mult, compania rusă acuză Siemens Energy că a remediat numai un sfert din defecţiunile descoperite la alte trei turbine ale gazoductului pe care compania germană ar fi trebuit să le repare.
Citește și:
Rușii au lansat o campanie de promovare a țării prin intermediul unui videoclip, care ia în derâdere actuala criză din Europa și nu numai. Videoclipul prezintă avantajele mutării în Rusia, multe din ele fiind o comparație tacită cu problemele actuale din lume: mâncarea scumpă, inflație, criza energiei.
”Asta e Rusia: gastronomie delicioasă, femei frumoase, gaz ieftin, o istorie bogată, literatură faimoasă în întreaga lume, arhitectură unică, sol rodnic, apă și electricitate ieftine, balet, livrări și transport taxi ieftine, valori tradiționale, creștinism, fără cultura anihilării, ospitalitate, vodcă, o economie care poate rezista miilor de sancțiuni” arata promovarea.
Materialul video cu imagini regizate se încheie cu mesajul ”Este timpul să te muți în Rusia! Nu întârzia! Vine iarna!”.
Desigur că în afara generalităților de tip turistic, precum cele legate de gastronomie, balet și arhitectură, majoritatea fac trimitere la criza gazului, istoria trunchiată pe care o servesc poporului, problemele agricole cauzate de secetă, prețul tot mai ridicat al utilităților, scumpirea combustibilului și implicit al transportului, respingerea retoricii Moscovei despre problemele actuale și, desigur, nenumăratele sancțiuni care au ricoșat în economiile europene și americane.
Propaganda rusească evită să amintească în aceleași imagini cinematografice despre lipsa libertății de exprimare, retragerea marilor companii din țară și criza din câmpul muncii și problemele din domeniul alimentar.
Economistul rus Vladislav Inozemtsev, directorul Centrului de Cercetare a Societăților Post-Industriale, cu sediul la Moscova, a scris într-o opinie pentru The Moscow Times că Putin este nevoit să negocieze cu Occidentul.
„Kremlinul a avut multe oportunități de a „remedia” conflictul din Ucraina. Chiar și în 2022, recunoașterea republicilor DPR și LPR ar putea fi cerută în schimbul retragerii trupelor ruse - ar fi mulți politicieni din țările occidentale care să susțină un astfel de „schimb”. Dar Kremlinul nu este interesat de acorduri.
Evenimentele recente – de la semnarea unui acord privind exportul de cereale ucrainene până la reluarea furnizării de gaze prin Nord Stream – au lăsat o impresie extrem de dificilă. Puțini oameni s-au îndoit că reducerea livrărilor de gaz se datorează poziției autorităților canadiene, care nu au lăsat turbina Gazprom să iasă din țară. Puțini credeau că Rusia dorea să-și poată exporta cerealele (și îngrășământul) în schimbul deblocării transporturilor ucrainene. Bineînțeles, succesele Rusiei s-au dovedit a fi locale, în cele din urmă, dar nimeni nu a ridicat sancțiunile la echipamentele de petrol și gaze, iar Turcia s-a dovedit a fi beneficiara înțelegerii cu cerealele ucrainene, care a devenit operatorul ei de facto. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu