Producătorul francez de componente electrice Schneider Electric a acceptat să-şi vândă divizia de furnizare de soluţii IT în agricultură Telvent DTN grupului elveţian TBG AG, într-o tranzacţie evaluată la aproximativ 900 de milioane de dolari, pe baza valorii de antrepriză, transmite Reuters.
Tranzacţia ar urma să fie finalizată în trimestrul doi din 2017, iar Schneider Electric va folosi câştigurile obţinute pentru a finanţa în următorii doi ani un program de răscumpărare de acţiuni, în valoare de aproximativ un miliard de euro (1,07 miliarde de dolari).
Anul trecut, Telvent DTN a raportat venituri de 213 milioane de dolari, dar Schneider a decis că această divizie nu mai face parte din partea de bază a companiei, în urma unui program de revizuire strategică a afacerilor. Schneider Electric, specialist mondial în managementul energiei şi automatizări, este prezent şi în România.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu