După ce presa americană anunța la sfârșitul anului că cel mai iubit cuplu de la Hollywood, Angelina Jolie și Brad Pitt, sunt pe cale să-și spună „Adio” se pare că informația e cât se poate de reală. Cei doi își negociază deja termenii divorțului, iar anunțul oficial urmează să fie făcut, cel mai probabil, în februarie.
Potrivit celor declarate de către o sursă apropiată celor doi pentru revista In Touch, în această perioadă, superstarurile negociază termenii divorțului și caută o cale prin care să nu îi facă pe copiii lor să sufere, arată Hollywood Life, scrie ziare.com.
În perioada Crăciunului cei doi actori au avut foarte multe discuții despre divorț și au ajuns la concluzia că este inevitabil.
"Dedicându-și viața producerii filmelor, acțiunilor umanitare și copiilor le-a mai rămas puțin timp pentru ei", a spus persoana respectivă, adăugând că atunci când reușesc să stea puțin împreună se ceartă sau nu își vorbesc deloc.
Brad Pitt și Angelina Jolie s-au cunoscut în 2005, pe platourile de filmare ale peliculei Mr. & Mrs. Smith și au împreună șase copii, 3 biologici, Shiloh (9 ani) şi gemenii Knox şi Vivienne, de 7 ani, şi trei adoptaţi, Maddox (14 ani), Pax (12 ani) şi Zahara (10 ani).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News