Așteptarea a luat sfârșit: fenomenul Corina Ozon ne face o nouă surpriză și revine cu a patra carte din seria "Amanții".
Volumul se lansează oficial la Bookfest-Salonul Internațional de Carte. "Divorțurile amanților" au ca termen data de 27 mai, ora 15.00, la standul Editurii Herg Benet, stand B25, pavilion C2, iar apărătorii din oficiu sunt Eliza Ene-Corbeanu și Corina Gaftoi (Adesgo).
Am citit toate cărțile Corinei Ozon. Cu fiecare capitol ne mai învață câte o lecție, ne ajută să ne redescoperim și ne face să prindem curaj, să spunem lucrurilor pe nume. Corina Ozon reușește să ne scormonească în suflet și face astfel încât să iasă la iveală toate gândurile noastre ascunse pentru că personajele ei nu sunt perfecte, sunt ca noi. Corina Ozon a încercat, cu asumarea tuturor riscurilor, să ne învețe să nu judecăm, să nu fim prefăcuți și să acceptăm să fim fericiți. Noi, cititorii ei, spunem că a reușit. De multe ori, ne-a șocat cu limbajul din "Zilele amanților", realismul din "Nopțile amanților" și actualitatea din "Amanții 3.0". Așa este ea: o femeie care sparge barierele, care scoate amanții la înaintare și ne face să îi vedem altfel. Cum? Cu toate defectele lor, dar numai buni de iubit. Mai multe descoperiți în cărțile ei.
Am contactat-o pe Corina Ozon pentru a ne vorbi despre noul său volum.
DC News: Așteptarea a luat sfârșit și iată că ați revenit cu volumul mult așteptat: "Divorțurile amanților". Ce ne așteaptă în această nouă carte?
Corina Ozon: "Divorțurile amanților" vine cu o continuare firească a poveștii celor trei eroi principali: Cati, Mircea și Teo. Povestea de iubire dintre amanți se află la o răscruce, e timpul alegerilor. Este umor, acțiune, apar și personaje noi, este multă realitate.
DC News: Ce urmează după "Divorțurile amanților"? Mai putem spera la o continuare? Pentru că sigur ne va fi dor de amanți.
Corina Ozon: Urmează o altă carte, care nu are legătura cu seria "Amanții". Cât depre aceștia, sigur că orice divorț presupune un nou drum. Așa că nu se știe.
DC News: Credeam că amanții nu divorțează niciodată. De ce și poveștile de dragoste trăite pe ascuns nu sunt ca în basme? De fapt, întrebarea este ce se întâmplă cu amanții noștri? Cei din carte, evident.
Corina Ozon: Nu pot răspunde complet la această întrebare, pentru că ar însemna să dau în vileag ce se petrece prin carte. Cartea nu e sigur ca în basme, ci ca în realitate, și divorțurile sunt tot ca în viață, cu discuții, certuri, procese. Amanții fac alegeri, au frământări, însă nu vor lipsi umorul și situațiile neprevăzute. În care sunt convinsă că din nou se vor recunoaște mulți cititori. Ce urmează după Divorțuri? Vom vedea.
Corina Ozon a fost doi ani reporter de investigații la ziarul ORA și un deceniu reporter special și editor coordonator la televiziunea Antena 1. A plecat din presă în 2003, după o carieră de 12 ani. A trecut prin toate etapele, de la reporter simplu la reporter special, a avut propria emisiune, apoi a lucrat în producție tv ca editor coordonator. A luat greu decizia de a renunța la presă. Gazetăria, se știe, te arde intens, dar simțea nevoia să schimbe ceva. În afară de "Divorțurile amanților", a mai scris cinci cărți - "Zilele amanţilor", "Nopțile amanților", "Amanții 3.0", "Până când mă voi vindeca de tine", 'Tentanții".
Fragment din "Divorțurile amanților", volumul patru apărut la Editura Herg Benet
Corina Ozon ne-a prezentat un fragment din noua sa carte pe care o va lansa sâmbătă, 27 mai:
„Nici n-am apucat să deschid gura, că Mircea a ieșit din casă. M-am așezat pe scaun cu capul în mâini și așa m-a găsit mama, care fusese să-și rezolve ceva cu dosarul de pensie. M-a întrebat ce am pățit.
„Mircea vrea să divorțăm". Mama s-a enervat. „Nesimțit până la capăt. Păi, vrea divorț? O să aibă. Bagi tu acțiunea, aduci martori și îl faci de mirul lumii la tribunal. Că merită. Îți iei un avocat bun și îl lași în curul gol".
M-am luminat la față și îmi venea să o strâng în brațe. Mama era genială, la astea n-o întrecea nimeni. De-aia s-a descurcat mereu în viață, că nu s-a lăsat călcată în picioare ca mine. I-am zis că vorbesc cu Mioara de avocat, imposibil să nu știe vreunul, la câți bărbați a avut. Și îi arăt eu lui Mircea divorț! Să-i iasă pe nas!".
Așa că dacă vreți să aveți parte de o întâlnire sinceră cu dumneavoastră înșivă, citiți cărțile Corinei Ozon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu