Aflat în turneu mondial de promovare al celui mai nou album al său ”Contrast”, renumitul artist asiatic DJ Kentaro a inclus în traseul său şi România. Lansat oficial în data de 27 iunie 2012, albumul ”Contrast” va fi lansat în România la Cluj-Napoca, sâmbătă, 7 iulie, în cadrul unui eveniment care se va desfășura în clubul Boiler (Henri Barbusse 61), începând cu ora 22, şi precedat de o conferinţă de presă la ora 17, la Centrul de Artă şi Cultură Japoneză, pe terasa restaurantului cu specific japonez Nobori (Plopilor 62).
În septembrie 2002, DJ Kentaro (Kentaro Okamoto) a concurat din nou la DMC World Championship și a câștigat primul scor perfect din întreaga istorie a campionatului. Cu setul său de 6 minute ”no walls between the music”, DJ Kentaro a câștigat două Technics 1200s de aur și un Technics DJ mixer pentru țara sa natală.
Blendul de hip-hop, breaks, drum & bass și turntablism al lui Kentaro este de neatins. Este un chirurg nebun care taie și mărunțește beat-urile într-un amestec acustic în laboratorul său din Sendai și la evenimentele pe care le susține în întreaga lume. Când KENTARO e în spatele mixerului, se află pe o scenă: câteodată e timid, câteodată impertinent, dar niciodată nu e mai puțin decât splendid!
”My Favorite Songs” – primul mix CD al lui Kentaro – stă drept testament al viziunii sale prin combinarea mentalității unui battler cu istețimea și priceperea unei elite de hip-hop.
Lăudat și admirat ani la rând de admiratori înfocați ai hip-hop-ului, Kentaro a câștigat respectul prin ”Hip Hop Best Artists” al Japoniei (câștigătorul suprem fiind Eminem) explicându-se astfel de ce faimoasele label-uri japoneze ca Endeavor Entertainment, W + Kennedy Tokyo Lab, Artimage și Jazzysport, Undiluted și Virus i-au oferit track-uri exclusive pe care nu le veți putea auzi niciunde altundeva.
DJ Kentaro e DJ-ul numărul 1 în lume și ăsta e doar începutul…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu