Novak Djokovic a cerut mai multă transparență în privința suspendărilor pentru dopaj în tenis, spunând că jucătorii de top par să fie tratați diferit față de ceilalți.
Câştigător a 24 de trofee de Mare Şlem, Djokovic a fost de acord cu ideea exprimată de australianul Nick Kyrgios, care a declarat că integritatea în tenis la ora actuală este "groaznică".
Cei doi jucători s-au referit la cazurile de încălcare a regulilor antidoping care i-au vizat pe numărul unu mondial, italianul Jannik Sinner, şi pe poloneza Iga Swiatek în cursul anului 2024.
De două ori, în martie 2024, au fost depistate urme de clostebol (steroid) în probele lui Sinner, care a fost suspendat pentru scurt timp de fiecare dată. Dar italianul a pledat mereu că a fost ceva accidental şi nu intenţionat privind contaminarea sa, fiind autorizat de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) să concureze înainte ca Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) să facă apel.
La câteva luni după Sinner, poloneza Iga Swiatek, actuala nr. 2 WTA, a fost şi ea suspendată o lună pentru dopaj, după descoperirea în august a trimetazidinei. Şi în cazul ei, ITIA a acceptat scuza contaminării involuntare.
Potrivit lui Djokovic, 37 de ani, care va juca la dublu cu Kyrgios la turneul de la Brisbane săptămâna aceasta, jucători de top precum Sinner şi Swiatek sunt trataţi diferit faţă de cei care ocupă poziţii inferioare în clasamentele ATP şi WTA.
"Cred că Nick are puncte de vedere pertinente în ceea ce priveşte transparenţa şi inconsecvenţa protocoalelor antidoping şi comparaţiile de la caz la caz", a subliniat sârbul. "Avem jucători care aşteaptă de peste un an ca şi cazurile lor să fie rezolvate", a amintit el.
Dacă Djokovic a spus că l-a crezut pe Sinner când acesta a afirmat că a fost testat pozitiv la steroidul clostebol în urma contaminării de către kinetoterapeutul său, sârbul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că situaţia italianului nu a fost făcută publică la momentul respectiv.
"(Sinner) a primit vestea (testelor pozitive) în aprilie, iar anunţul a fost făcut abia în august, chiar înainte de US Open. ATP nu a vorbit cu adevărat în profunzime despre motivul pentru care a ţinut această chestiune departe de ochii publicului. Am avut cazul (Simona) Halep dar şi cel al lui Swiatek în circuitul WTA, nu este o imagine bună pentru sportul nostru", a spus Nole, referindu-se la cazul româncei, fostă nr. 1 WTA, suspendată iniţial timp de patru ani în 2022 pentru un test pozitiv şi o neregulă în paşaportul ei biologic, sancţiune redusă la nouă luni în martie 2024.
"Mă întreb doar cum funcţionează sistemul", a adăugat Djokovic. "De ce unii jucători nu sunt trataţi la fel ca alţii? Poate că alţii au mai mult sprijin financiar în spate sau echipe juridice mai puternice", a mai punctat sârbul, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: ITIA, reacție după acuzațiile Simonei Halep: Există câteva diferențe foarte importante în aceste două cazuri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu