Liderul mondial al tenisului masculin, sârbul Novak Djokovic, nu a întâmpinat luni prea multă rezistenţă din partea chilianului Cristian Garin (20 ATP), pe care l-a învins cu 6-2, 6-4, 6-2, calificându-se în sferturi de finală la Wimbledon.
Novak Djokovic, care are 34 de ani, va juca al 11-lea său sfert de finală la Wimbledon şi al 50-lea într-un turneu de Mare Şlem, notează AFP.
VIDEO:
Novak Djokovic a reuşit luni al 18-lea succes consecutiv pe iarba londoneză, luând în calcul campaniile sale victorioase din 2018 şi 2019. El speră să egaleze recordul de 20 de turnee majore câştigate, deţinut de Roger Federer, calificat în optimi de finală, şi Rafael Nadal, absent de la ediţia din acest an.
Următorul său adversar va fi maghiarul Marton Fucsovics (48 ATP), ce a trecut surprinzător luni de rusul Andrei Rublev (7 ATP), în cinci seturi, 6-3, 4-6, 4-6, 6-0, 6-3.
Maghiarul de 29 de ani, care nu depăşise niciodată turul 2 la primele sale două participări la Wimbledon, este la cel mai bun rezultat la un turneu de Mare Şlem. El atinsese până acum optimile de finală la Openul Australiei în 2018 şi 2020 şi la Roland Garros în 2020.
Australianca Ashleigh Barty, liderul mondial al tenisului feminin, s-a calificat luni în sferturi de finală la Wimbledon, la fel ca jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 13 WTA, informează AFP.
Într-un duel al campioanelor de la Roland Garros, Barty a trecut de cehoaica Barbora Krejcikova (17 WTA), 7-5, 6-3, ajungând astfel prima oară în sferturi de finală la Wimbledon. Australianca de 25 de ani, eliminată în optimi la Wimbledon în 2019 la câteva săptămâni după triumful său la Roland Garros, va juca în runda următoare cu compatrioata sa Ajla Tomljanovic (75 WTA) sau britanica de origine română Emma Răducanu (338 WTA). Krejcikova, recenta câştigătoare de la Roland Garros, a participat, la 25 de ani, la primul său Wimbledon.
Karolina Pliskova a acces şi ea în premieră în sferturi la Wimbledon, la a noua încercare, eliminând-o cu uşurinţă, 6-2, 6-3, pe rusoaica Liudmila Samsonova, locul 65 mondial, beneficiara unui wild card. Următoarea sa adversară va fi americanca Madison Keys (27 WTA) sau elveţianca Viktorija Golubic (66 WTA). Pliskova, 29 de ani, fost lider mondial, se oprise în optimi la ultimele sale două participări la Wimbledon, singurul turneu de Mare Şlem unde nu a ajuns în semifinale. Jucătoarea cehă a fost finalistă la US Open în 2016.
VEZI ȘI Serena Williams, în lacrimi la Wimbledon. A ieșit de pe teren plângând / Video
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de americanca Venus Williams cu 7-5, 4-6, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.
Williams (41 ani, 111 WTA), care are cinci titluri de campioană la Wimbledon, în 2000, 2001, 2005, 2007 şi 2008, a obţinut victoria după două ore şi 36 de minute.
Primul set a fost echilibrat, iar diferenţa a fost făcută de un singur break, reuşit de Venus în ultimul ghem. Mihaela Buzărnescu (33 ani, 160 WTA) a început bine actul secund, cu break, iar acest avantaj l-a păstrat până la finalul setului (6-4). Americanca a avut un debut bun de set decisiv, a condus cu 3-0, apoi diferenţa a crescut la 5-1 şi s-a impus cu 6-3, în ciuda unui reviriment de final al româncei.
VEZI ȘI După Halep și Cîrstea, Irina Begu nu va participa la JO de la Tokyo: Nu este de glumit!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu