Tenismanul sârb Novak Djokovic a stabilit un nou record, de 378 de săptămâni ca lider mondial, luni, după publicarea clasamentului jucătorilor profesionişti (ATP).
Djokovic a depăşit astfel performanţa fostei jucătoare germane Steffi Graf (377 de săptămâni lider mondial), pe care o egalase săptămâna trecută.
Sârbul stabilise deja recordul pentru numărul de săptămâni în fruntea ierarhiei ATP în martie 2021, când a depăşit performanţa elveţianului Roger Federer, de 310 săptămâni ca lider mondial.
Djokovic (35 ani), care va evolua săptămâna aceasta la Dubai, a devenit prima oară lider al clasamentului mondial la vârsta de 24 de ani şi 43 de zile, în data de 4 iulie 2011, având o serie de 122 de săptămâni consecutive în fruntea ierarhiei ATP între 7 iulie 2014 şi 6 noiembrie 2016, cea mai lungă a sa.
Djokovic, care deţine recordul de titluri de Mare Şlem la masculin (22), alături de spaniolul Rafael Nadal, este unul dintre cei 28 de jucători care au ocupat primul loc în clasamentul ATP de la înfiinţarea sa, în 1973, primul lider al ierarhiei fiind românul Ilie Năstase.
Novak Djokovic are un avans de 200 de puncte faţă de următorul clasat, spaniolul Carlos Alcaraz, finalist duminică la Rio de Janeiro. Poziţia a treia este ocupată de grecul Stefanos Tsitsipas.
Americanul Taylor Fritz a urcat pe locul 5, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare din cariera sa. Ultimul reprezentant al Statelor Unite care a ocupat un loc mai bun în ierarhia mondială a fost Andy Roddick, care a fost chiar numărul unu mondial în 2003.
Rusul Daniil Medvedev, fost lider mondial, a urcat o treaptă faţă de săptămâna trecută, fiind pe 7, în urma trofeului cucerit la Doha.
Polonezul Hubert Hurkacz, care a cucerit titlul la Marsilia, în weekend, se menţine pe locul 11 în lume, iar britanicul Cameron Norrie, campion la Rio, a urcat o poziţie, fiind acum pe 12, scrie Agerpres.
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 6.980 puncte
2 (2). Carlos Alcaraz (Spania) 6.780
3 (3). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.805
4 (4). Casper Ruud (Norvegia) 5.515
5 (7). Taylor Fritz (SUA) 3.660
6 (5). Andrei Rublev (Rusia) 3.405
7 (8). Daniil Medvedev (Rusia) 3.320
8 (6). Rafael Nadal (Spania) 3.315
9 (9). Felix Auger-Aliassime (Canada) 3.245
10 (10). Holger Rune (Danemarca) 3.161
..............................................................
222 (224). Nicholas David Ionel 252
268 (267). Filip Cristian Jianu 201
379 (395). Marius Copil 126
424 (437). Cezar Creţu 103
551 (534). Sebastian Gima 62
554 (543). Ştefan Paloşi 61
565 (639). Gabi Adrian Boitan 58
654 (654). Nicolae Frunză 41
...
Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Rajeev Ram (SUA) 7.030 puncte
2 (4). Joe Salisbury (Marea Britanie) 6.940
3 (2). Wesley Koolhof (Olanda) 6.920
3 (2). Neal Skupski (Marea Britanie) 6.920
5 (5). Marcelo Arevalo (El Salvador) 5.380
5 (5). Jean-Julien Rojer (Olanda) 5.380
7 (7). Mate Pavic (Croaţia) 5.275
8 (8). Nikola Mektic (Croaţia) 5.070
9 (9). Austin Krajicek (SUA) 4.540
10 (10). Ivan Dodig (Croaţia) 4.530
.......................................................
112 (121). Victor Vlad Cornea 732
297 (275). Alexandru Jecan 202
395 (393). Cezar Creţu 138
447 (403). Nicholas David Ionel 116
...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu