Sârbul Novak Djokovic a afimat că şi-ar dori să-i aibă alături pe marii săi rivali în momentul în care va spune adio tenisului, aşa cum s-a întâmplat în cazul elveţianului Roger Federer, care a disputat ultimul său meci weekend-ul trecut la turneu Laver Cup de la Londra.
M-am gândit la acest lucru când s-au întâmplat toate astea, vineri. Cu toate emoţiile pe care le-am trăit... Îmi doresc ca atunci când se va întâmpla (retragerea sa - n.red) să am alături ce mai mari rivali ai mei. Când, cum şi unde, asta nu mai ştiu", a spus sârbul duminică seară, la finalul competiţiei din capitala britanică.
Djokovic a făcut parte din echipa Europei, care a marcat momentul retragerii din activitate a lui Roger Federer, după o carieră de aproape un sfert de secol, pe parcursul căreia cucerit 103 titluri în circuitul profesionist, 20 dintre ele de Mare Şlem.
"Au fost câteva zile foarte incitante, pentru că retragerea lui Roger. Cu toţii am simţit o energie diferită, pentru tot ceea ce a contribuit el la tenis. Sunt foarte fericit că am putut să fac parte din această echipă a Europei, a adăugat Nole.
Chestionat în legătură cu posibilitatea de a fi jucat la dublu cu Federer, aşa cum a făcut la ediţia de la Chicago a Laver Cup (2018), Djokovic a subliniat că cel mai bun lucru a fost că elveţianul şi-a luat rămas bun de la tenis alături de spaniolul Rafael Nadal.
"Am jucat deja cu Roger acum patru ani, dar cred ca cel mai bun lucru a fost ca el şi Nadal au jucat ultimul meci împreună, pentru că rivalitatea lor a fost foarte specială. Consider că rivalitatea mea cu Rafa şi cu Roger este specială, dar a lor este mai veche decât a mea. Mi-a plăcut foarte mult. A fost frumos din partea lui Rafa să vină să joace", a explicat sârbul.
Djokovic, aflat în prezent pe locul 7 mondial, a dezvăluit totodată că a resimţit dureri la încheietura mâinii drepte pe parcursul competiţiei de la Londra, dar este hotărât să joace săptămâna aceasta la turneul ATP de la Tel Aviv şi apoi la turneul de la Nur Sultan (Kazahstan), pentru a aduna puncte suficiente care să-i asigure calificarea la Turneul Campionilor.
În faţa a zeci de mii de oameni aflaţi în tribunele arenei O2, care i-au scandat în repetate rânduri numele, Federer şi Nadal, care fac parte din echipa "Europei", s-au "înclinat" în faţa adversarilor lor, componenţi ai echipei "Restul Lumii", după o partidă care a durat două ore şi 16 minute.
Pe parcursul partidei, cuplu Federer/Nadal a reuşit doi aşi şi a comis trei duble greşeli, în timp ce americanii au avut cinci aşi şi au comis cinci duble greşeli. Federer a mai jucat la dublu alături de spaniolul Rafael Nadal, la ediţia din 2017 a competiţiei, când cei doi mari rivali au evoluat pentru prima oară împreună.
Vineri seara, elveţianul a fost aclamat la prezentarea echipelor înaintea primului meci al competiţiei, care avea să se încheie cu victoria norvegianului Casper Ruud în faţa americanului Jack Sock (6-4, 5-7, 10-7). Aplaudat cu putere în întreaga lume graţie popularităţii sale, elveţianul a avut, evident, onoarea de a intra ultimul pe O2 Arena.
Federer (41 ani), care are în palmares 103 titluri cucerite în circuitul profesionist, 20 dintre ele de Mare Şlem, dintre care opt la Wimbledon, un record, a anunţat săptămâna trecută că îşi va încheia cariera la Laver Cup din cauza unei accidentări persistente la genunchi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu