Dmitri Kuleba, umăr la umăr cu șeful NATO în fața camerelor/ „Am trei obiective: arme, arme și arme” (VIDEO)

Sursă foto: Facebook Dmytro Kuleba
Sursă foto: Facebook Dmytro Kuleba

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, a vorbit umăr la umăr cu șeful NATO, Jens Stoltenberg, explicând jurnaliștilor că are trei priorități pe agenda discuțiilor cu Alianța Nord-Atlantică, și anume: „arme, arme, și arme”.

Ministrul de Externe al Ucrainei se află joi la Bruxelles pentru a participa la întrevederea cu miniștrii de Externe ai NATO, în încercarea stabilirii unor ajutoare mai consistente pentru a face față invaziei Rusiei.

Miniștrii vor să ofere ucrainenilor mai multe arme pentru a se apăra șii vor să-și consolideze propria apărare.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat anterior că nu a văzut niciun indiciu potrivit căruia președintele rus, Vladimir Putin, și-ar fi schimbat ambiția de a controla Ucraina. El a spus că alianța trebuie să fie pregătită pentru tensiuni „pe termen lung”.

Dmitri Kuleba dorește ca NATO să furnizeze avioane, tancuri și sisteme de apărare sol-aer.

Jens Stoltenberg: „Este o nevoie urgentă pentru a ajuta Ucraina și pe mai departe”

Înaintea întâlnirii, Jens Stoltenberg și Dmitri Kuleba s-au dus împreună să ofere detalii jurnaliștilor.

Stoltenberg a început prin a reitera sprijinul NATO pentru Ucraina.

„Așa cum știți, aliații NATO au ajutat Ucraina timp de mai mulți ani și au antrenat zeci de mii de trupe ucrainene, iar acum aliații vă oferă echipament militar pentru a vă apăra. Este o nevoie urgentă pentru a ajuta Ucraina și pe mai departe.”, a declarat șeful NATO.

Referitor la punctele de pe agenda de zi, Secretarul General al NATO a precizat că „ne asigurăm că nu există neînțelegeri în privința apărării alianței. Avem oportunități importante să stăm împreună, să discutăm, să analizăm”.

„Sunt sigur că vom asigura nevoile de sisteme de apărare aeriene, arme anti-tanc, arme grele și multe alte tipuri ajutoare pentru Ucraina.”, a mai spus Stoltenberg.

Dmitri Kuleba: „Avem trei priorități- arme,arme, și arme”

Dmitri Kuleba a păstrat un discurs simplu și cuprinzător, în stilul caracteristic.

„Agenda mea aici are numai trei obiective: arme, arme și arme. Suntem siguri că cea mai bună modalitate de ajutorare a Ucrinei, în acest moment, este prin furnizarea de cele necesare pentru a-i face fașă lui Putin și pentru a înfrânge armata rusă pe teritoriul Ucrainei, pentru ca rpzboiul să nu se extindă și mai departe”, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel