Dmitri Mazurov, fostul proprietar al rafinăriei Antipinsky, cel mai mare producător independent de petrol din Rusia, încărcată de datorii, a fost arestat la Moscova, a anunţat duminică compania într-un comunicat, potrivit Reuters.
Grupul New Stream a informat că şeful său, Dmitri Mazurov, a fost arestat sâmbătă de către Comisia de anchetă pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, în momentul revenirii sale în Rusia.
Conform comunicatului grupului care a deţinut anterior rafinăria, Mazurov este suspect într-un caz de fraudă. New Stream nu a oferit informaţii suplimentare. Autorităţile nu au fost imediat disponibile pentru comentarii.
Luna trecută, SOCAR Energoresurs, o societate mixtă, formată din cel mai mare creditor al Rusiei, Sberbank, şi un grup de investitori, a achiziţionat o participaţie de 80% la rafinăria Antipinsky. Sberbank este principalul creditor al fabricii. Rafinăria, care are o capacitate anuală de 9 milioane de tone, şi-a anunţat falimentul în luna mai, la câteva săptămâni după ce un tribunal din Londra a ordonat blocarea activelor sale ca răspuns la un proces intentat de o casă de tranzacţionare.
Datele instanţei britanice indică creanţe în valoare de 346.5 miliarde de ruble (5.5 miliarde de dolari).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu