Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a semnat o lege care clasifică în mod oficial berea drept băutură alcoolică, scoţând-o din categoria alimentelor, relatează BBC.
Până în prezent, tot ceea ce conţinea sub 10% alcool era considerat în Rusia drept aliment.
Noua decizie va permite de acum înainte un control al vânzărilor de bere în acelaşi mod în care se fac controale la spirtoase.
BBC reaminteşte că în Rusia consumul de alcool este la un nivel dublu faţă de limita maximă impusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Pe fondul creşterii prețului la vodcă şi al promovării berii ca o băutură mai sănătoasă, în ultimul deceniu vânzările de bere au crescut cu 40%, iar cele de vodcă au scăzut cu 30%.
Noile măsuri, care vor fi aplicate începând cu 2013, vor opri vânzarea de bere în magazine neautorizate şi în anumite intervale orare, şi vor restricţiona promovarea acesteia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu