Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, şi premierul Vladimir Putin au prezentat la administraţia fiscală declaraţiile de venit pentru anul 2010, anunţă site-ul oficial al Preşedinţiei ruse, citat de pagina online a RIA Novosti.
Potrivit site-ului, în 2010, preşedintele rus a avut venituri de peste 3,37 milioane de ruble (83.411 euro), comparativ cu 3,33 milioane de ruble (82.350 de euro) în 2009. La rândul său, premierul Vladimir Putin a câştigat, în 2010, 5,04 milioane ruble (124.500 euro), comparativ cu 3,89 milioane de ruble (96.000 de euro) în 2009.
Preşedintele Dmitri Medvedev deţine împreună cu soţia sa Svetlana un apartament de 367,8 metri pătraţi şi 14 conturi bancare în care sunt depozitaţi 4,961 milioane de ruble (122.500 de euro). În plus, cuplul prezidenţial a închiriat un teren de 4.700 de metri pătraţi şi deţine o maşină de colecţie GAZ-20 Pobeda, model 1948.
Premierul Vladimir Putin şi familia lui deţin două apartamente şi două garaje. Premierul are un teren de 1.500 de metri pătraţi, trei autoturisme (unul de tip GAZ M 21, unul GAZ M 21 R şi o Lada Niva).
Potrivit agenţiei Interfax, venitul cel mai mare, dintre membrii Guvernului, este cel al mnistrului Apărării, iar cel mai mic al ministrului Justiţiei.
Ministrul Justiţiei, Aleksandr Konovalov, a declarat venituri totale de 3.404.000 ruble (85.000 de euro), în timp ce ministrul Apărării, Anatoli Serdiukov a avut venituri de 4.751.695 ruble (117.000 euro), iar soţia sa de 24.912.700 ruble (615.000 euro).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News