Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis sinteza dosarelor finalizate şi a persoanelor trimise în judecată în cursul lunii mai.
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
STOICA LAURA-MARIA, STOICA RAREȘ și SC STABIL SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2015, în contextul solicitării și obținerii finanțării nerambursabile din fonduri europene, pentru proiectul intitulat „Înființarea unei unități pentru finisarea tâmplăriei PVC prin laminare", cei trei inculpați au depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională (A.D.R.) București-Ilfov mai multe documente false și inexacte, creând astfel aparența falsă că SC STABIL SRL întrunește condițiile necesare pentru a primi finanțare nerambursabilă destinată microîntreprinderilor.
În baza documentelor respective, beneficiara proiectului, SC STABIL SRL, a încasat pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 709.519 lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
UNGUREANU BOGDAN ANDREI, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
ZABAVSCHI VIOREL, la data faptei inspector în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2014-2016, în contextul execuției unui proiect intitulat „Desființare anexe, construire pensiune turistică P+1E+M și reabilitare și extindere clădire existentă prin Program FEADR", inculpatul Ungureanu Bogdan Andrei, în calitatea menționată mai sus, a pus la dispoziția beneficiarului mai multe documente false (procese verbale de recepție calitativă și contracte de prestări servicii), pe care acesta din urmă, fără vinovăție, le-a depus la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Neamț cu scopul obținerii pe nedrept a sprijinului financiar nerambursabil.
Unul dintre documentele false depuse la O.J.F.I.R. a fost furnizat de inculpatul Zabavschi Viorel, care în calitate de inspector în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Neamț, a întocmit și semnat un proces verbal de inspecție în execuție în conținutul căruia a menționat în mod nereal că a efectuat o inspecție tehnică la obiectivul prevăzut în proiectul respectiv.
În baza înscrisurilor false, beneficiara proiectului a încasat pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 660.225 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Zabavschi Viorel.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Menționăm că, anterior, cei doi inculpați au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, pentru infracțiuni similare (v. buletin de presă nr. 18/VIII/3 din 14.01.2019).
3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a inculpaților:
BALCAN VASILE, la data faptei administrator al SC Marsat SA,
SC MARSAT SA,
pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- participație improprie sub forma determinării la folosire cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie - februarie 2011, în contextul a două proiecte finanțate din fonduri europene ce vizau achiziționarea de mașini și utilaje agricole, inculpatul Balcan Vasile, în calitate de administrator al SC Marsat SA, a obținut o finanțare nerambursabilă în sumă de 1.716.192 lei prin crearea unor condiții artificiale (cu depășirea plafonului maxim legal de 200.000 euro pentru fiecare beneficiar) și prin utilizarea unor documente inexacte.
Concret, în condițiile în care SC Marsat SA nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru accesarea fondurilor, inculpatul Balcan Vasile a hotărât crearea a două noi societăți comerciale și i-a determinat pe administratorii acestora să depună, fără vinovăție, câte un proiect aparent în numele fiecărei societăți.
În cererile de finanțare și memoriile justificative s-a menționat în mod inexact că beneficiarii fondurilor FEADR sunt cele două societăți susmenționate, în condițiile în care beneficiarul real era SC Marsat SA, entitate care a asigurat în fapt infrastructura și finanțarea proiectelor și în folosul căreia au fost achiziționate utilajele respective din cadrul proiectelor.
În cauză, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă cu suma de 1.716.192 lei la care se adaugă dobânzi și penalități calculate de la data decontării fiecărei tranșe de plată și până la data plății efective.
În vederea recuperării prejudiciului, inculpatul Balcan Vasile a deschis un cont la o bancă în care a depus suma de 1.722.312,40 lei, asupra căreia procurorii anticorupție au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului.
În prezența avocaților, inculpații Balcan Vasile și SC Marsat SA au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– 2 ani și 10 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii,
- pedeapsa de 51.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a afișarea hotărârii de condamnare în extras la sediul inculpatei pentru o perioadă de 2 luni.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Balcan Vasile va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 de zile, la Primăria municipiului Roman, județul Neamț sau la Primăria comuna Horia, județul Neamț.
Dosarul de urmărire penală privind pe cei doi inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Neamț.
Menționăm că, anterior, inculpații Balcan Vasile și SC Marsat SA au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, cauză în care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă (v. comunicat de condamnare).
4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
LICHE MIHAELA GABRIELA, la data faptei reprezentant al S.C. Service Vet S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
S.C. SERVICE VET S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, inculpata Liche Mihaela Gabriela, în calitatea menționată mai sus, a depus cu rea-credință la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (A.D.R. N.E.) mai multe documente cu un conținut nereal, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul proiectului intitulat „Construcția, amenajarea și dotarea unei pensiuni turistice montane în municipiul Piatra Neamț".
În baza înscrisurilor false, beneficiara S.C. Service Vet S.R.L. a încasat pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 503.981 de lei.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 537.419 lei.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatei S.C. Service Vet S.R.L.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
PERCEA ADRIAN IOAN, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2012, în contextul implementării proiectului - „Pensiune turistică între ape", inculpatul Percea Adrian Ioan a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente printre care și un extras de cont fals, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile în valoare de 199.998 euro.
Proiectul respectiv nu a mai fost implementat deoarece a fost respins de autoritatea contractantă întrucât nu îndeplinea condițiile de eligibilitate.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș Severin.
Menționăm că, anterior, inculpatul Percea Adrian Ioan a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, cauză în care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă (v. comunicat de condamnare).
6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
SPÎRLEANU ION, la data faptei primar al comunei Crețeni, județul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, în contextul implementării proiectului - „Construirea de drumuri agricole de exploatație situate în fondul funciar agricol din comuna Crețeni, jud. Vâlcea", inculpatul Spîrleanu Ion a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente false printre care și două hotărâri ale Consiliului Local, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile în valoare de 4.113.302 lei (echivalent al sumei de 995.764 de euro).
Proiectul respectiv nu a mai fost implementat deoarece a fost respins de autoritatea contractantă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea.
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
ȘERBAN ION, la data faptei primar al comunei Hoghiz, județul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 31 mai 2007, într-o ședință a Consiliului Local Hoghiz s-a votat încheierea unui contract de asociere în participațiune între Consiliul Local Hoghiz și Crescătorii de animale individuali din comuna Hoghiz pentru gestionarea și administrarea în comun a islazului comunal în suprafață de 1680 ha, precum și pentru efectuarea de demersuri necesare acordării sprijinului financiar pentru agricultură.
De menționat este faptul că documentul respectiv s-a încheiat fără a avea acordul vreunui crescător de animale sau al vreunui alt fermier.
În acest context, în perioada 2007 – 2012, inculpatul Șerban Ion, în calitate de primar al comunei Hoghiz, deși cunoștea modalitatea de adoptare a acelui document, a determinat o angajată a primăriei să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente, printre care și acordul respectiv, în susținerea cererilor unice de sprijin pe suprafață.
Aceste demersuri au avut ca urmare obținerea de către Primăria Hoghiz a unor fonduri nerambursabile în valoare de 5.960.034 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.965.421 lei.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de inculpatul Șerban Ion în cadrul persoanelor juridice de drept privat și asupra sumelor de bani datorate acestora cu orice titlu, de către terțe persoane.
De asemenea, s-a mai dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra conturilor bancare aparținând aceluiași inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
DODIȘ CIPRIAN, la data faptelor administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală (2 fapte),
- spălare a banilor (3 fapte),
DODIȘ CRISTIAN, la data faptelor administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală (3 fapte),
- spălare a banilor (2 fapte),
BĂJĂNARU IONELIA, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală,
- spălare a banilor,
TAWIL RABIH și GHEOCANU ROBERT-COSMIN, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007 - 2008, inculpații Dodiș Ciprian, Dodiș Cristian și Băjănaru Ionelia, în calitatățile menționate mai sus, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaților fiscale, au omis, cu intenție, să evidențieze în contabilitate atât operațiunile comerciale efectuate (achiziții și livrări de deșeuri feroase) cât și veniturile realizate în urma acestor activități.
Sumele astfel obținute au fost disimulate prin folosirea unor documente (borderouri fictive de achiziție deșeuri metalice) care aveau rolul de a crea aparența mincinoasă că sumele retrase din conturi aveau o destinație și o origine licită.
În realitate, sumele respective proveneau din fraudarea bugetului de stat ca urmare a neînregistrării în contabilitatea societăților pe care le administrau a operațiunilor comerciale și veniturilor realizate.
Cei trei oameni de afaceri au beneficiat de ajutorul inculpaților Tawil Rabih și Gheocanu Robert-Cosmin care s-au implicat în mod direct în întregul mecanism infracțional (prin acte de achiziție a deșeurilor feroase, plata acestor mărfuri, retragerea sumelor de bani provenite din evaziune, procurarea documentelor financiar contabile pentru societățile presupus evazioniste, oferirea de indicații privind completarea și conținutul acestora etc).
Ca urmare a acestor demersuri a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 19.938.692 lei, reprezentând impozit pe profit, impozit pe dividende și contribuție la fondul de mediu.
În cauză Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă cu suma totală de 21.246.297 lei.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, asupra unor bunurilor imobile ce aparțin inculpaților Tawil Rabih și Gheocanu Robert-Cosmin.
Aceeași măsură a fost dispusă și asupra bunurilor mobile sau imobile care vor intra în patrimoniul inculpaților Dodiș Ciprian, Dodiș Cristian și Băjănaru Ionelia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpatului
JIPA ANDREI, aflat în stare de detenție, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie – septembrie 2011, inculpatul Jipa Andrei, în calitatea menționată mai sus, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaților fiscale, a omis, cu intenție, să evidențieze în contabilitate atât operațiunile comerciale efectuate (livrări de produse petroliere către 12 societăți comerciale) cât și veniturile realizate în urma acestor activități în valoare totală de 80.087.044 lei.
Ca urmare a acestui demers a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 13.086.716 lei, reprezentând impozit pe profit (22. 630 lei) și TVA (13.064.086 lei).
Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 56.348.689 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara.
Menționăm că inculpatul Jipa Andrei a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală (detalii în comunicatul nr. 806/VIII/3 din 13.06.2014). În această cauză inculpatul Jipa Andrei a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii (detalii în comunicatul de condamnare).
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu