Ion Năftănăilă, fost primar al comunei argeşene Albeştii de Muscel, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei Ion Bodea, la data faptei contabil şef în cadrul Primăriei comunei Albeştii de Muscel, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată şi omul de afaceri Eftimie Ionescu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
"În perioada 2006-2012, inculpatul Năftănăilă Ion, în calitatea menţionată mai sus, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale, cu ocazia atribuirii, încheierii şi executării unui contract de execuţie lucrări şi plăţilor efectuate către societatea administrată de inculpatul Ionescu Eftimie, în contextul realizării unui proiect privind alimentarea cu apă a comunei Albeştii de Muscel (...). În demersurile sale, primarul a beneficiat şi de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, plăţile respective fiind făcute fără nici un fel de documente justificative sau pe baza unor situaţii de lucrări, borderouri, centralizatoare cu menţiuni necorespunzătoare adevărului, pentru lucrări care în fapt nu au fost realizate", se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, prejudiciul cauzat Primăriei Albeştii de Muscel prin activitatea infracţională se ridică la 650.902 lei. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Ionescu şi Năftănăilă, dosarul fiind trimis pentru judecare la Tribunalul Argeş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News