Un procuror al DNA a cerut, luni, Tribunalului Bucureşti aplicarea unor pedepse cu închisoarea persoanelor judecate în dosarului fostului primar Sorin Oprescu şi a lăsat la aprecierea judecătorului cât de mari să fie aceste pedepse.
Tribunalul Bucureşti dezbate, luni, pledoariile finale din dosarul de corupţie al fostului edil al Capitalei, în care acesta este acuzat de luare de mită, spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Magistratul de la DNA a reluat în faţa judecătorului Iosefina Pârvu acuzaţiile aduse fiecărui inculpat din dosar, starea de fapt pentru care sunt judecaţi şi probele rezultate atât în perioada anchetei, cât şi a cercetării judecătoreşti.
Astfel, în cazul lui Sorin Oprescu, procurorul a reamintit modalitatea în care acesta ar fi primit 25.000 de euro în septembrie 2015 la locuinţa sa din Ciolpani de la cel care ar fi intermediat mita, Bogdan Cornel Popa.
"Referitor la Sorin Oprescu, acesta a primit 25.000 de euro ca mită. Fapta sa e de luare de mită. El este acuzat şi de spălare de bani, pentru că a dat acea sumă numitei Maria Rus sub forma stingerii unei datorii. Apreciem că a fost dovedită fapta de luare de mită, pentru că inculpatul Popa a recunoscut că a luat suma de bani de la denunţători şi a dat-o mai departe lui Oprescu. Există interceptări clare dintre Popa şi Stanca pe tema sumei de bani ce trebuia să ajungă la Oprescu", a spus în sala de judecată magistratul DNA.
Procurorul a mai amintit că există şi interceptări ce ar arăta inclusiv modalitatea în care se discuta despre sume de bani, respectiv "pe câmp la ţară".
"În seara de 5 septembrie 2015, Popa a mers la Ciolpani şi i-a dat banii. Interceptările şi filajele demonstrează acest parcurs. Acolo apare pe interceptări că acea sumă i-a fost dată lui Oprescu cu afirmaţia 'Mogoşoaia'. Rezultă că Oprescu ştia pentru ce era mita şi de unde provine", a mai arătat procurorul.
Acesta a mai arătat că "e dovedită fără echivoc" darea de mită, implicit şi luarea mitei" şi că "totul denotă că Oprescu ştia despre ce erau sumele de bani".
"Apărările lui Oprescu că banii i-ar fi fost ceruţi lui Popa în cadrul unei şedinţe - niciun martor nu confirmă aceste aspecte. Când au fost aduşi la audieri Popa şi Oprescu, Oprescu i-a spus lui Popa să spună că vizita sa era legată de groapa doamnei Munteanu", a explicat procurorul anticorupţie.
Despre fapta de spălare de bani de care este acuzat Oprescu, DNA apreciază că scopul acesteia era acela "de a albi banii luaţi drept mită".
"Banii erau albiţi prin pretinsa datorie către Maria Rus. Există contracte între Apa Nova şi Maria Rus, dar nicicum între el şi Rus. Nu apare în acel contract nici primăria, nici Oprescu", a mai arătat procurorul de la DNA.
"Acesta şi-a încălcat atribuţiile prevăzute. Probele arată că a existat o diferenţiere în modalitatea de organizare a concursurilor. El se ocupa personal de organizarea acestor concursuri. Dispoziţiile de concurs şi de angajare se dădeau direct verbal de către Oprescu. Alte persoane spun că în mod normal nu ar fi trecut peste dispoziţiile verbale ale lui Sorin Oprescu. Apreciem că faţă de Oprescu sunt probe clare şi certe care dovedesc faptele. Acesta nu a recunoscut nicio faptă. Lăsăm la aprecierea instanţei orientarea pedepsei cu închisoarea pe care o veţi aplica", a mai spus magistratul DNA în sala de judecată.
DNA a mai cerut instanţei confiscarea a 1.262.000 de lei de la fostul primar al Capitalei.
"Suma nu a fost dovedită de Oprescu ca provenind din activităţi licite. Considerăm că această sumă provine din fapte de luare de mită. Avem mărturiile lui Popa şi ale altor contractori, care au spus că îi dădeau mită lui Oprescu. Popa a recunoscut că i-a dus mită lui Oprescu şi în alte rânduri", a explicat magistratul, care a mai solicitat distrugerea cardurilor cu care s-au făcut retragerile de bani şi confiscarea aparatului de bruiat ridicat de la Oprescu.
După pledoaria magistratului DNA, judecătorul i-a întrebat pe toţi inculpaţii dacă, în eventualitatea unei condamnări, ar fi de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii. Toţi au spus că da.
Instanţa ascultă în continuare pledoariile avocaţilor celor acuzaţi în dosar, apoi aceştia îşi vor spune ultimul cuvânt, înainte ca tribunalul să rămână în pronunţare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News