Liderul unui important partid acuză în termenii cei mai duri activitatea Direcției Naționale Anticorupție, considerând că instituția a preluat rolul poliției politice.
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor acuză în termeni duri reţinerea preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Csaba Borboly, şi atrage atenţia că DNA a preluat rolul poliţiei politice.
Kelemen Hunor a făcut această declaraţie în cadrul emisiunii Kozbeszed (Dialog public), difuzată marţi seară pe Duna TV, potrivit Hotnews.
Şi liderul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Toro T. Tibor, prezent în cadrul aceleiaşi emisiuni, a criticat "intimidarea şi ameninţarea politică", respectiv execuţia politică pe criteriul etnic.
La emisiune a participat şi preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, care va fi cercetat în stare de libertate după ce Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, tot marţi, propunerea DNA de arestare preventivă a acestuia cu interdicția de a părăsi localitatea..
Csaba este cercetat pentru abuz contra intereselor publice, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, două infracţiuni de instigare la uz de fals, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News