Procurorii DNA Oradea l-au reținut, pentru 24 de ore, pe Cociuba Iosfi Gheorghe, agent șef al Poliției de Frontieră Oradea, acuzat de de luare de mită și trafic de influență.
Iată comunicatul prin care DNA anunță reținerea lui Cociuba Iosif Gheorghe:
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului COCIUBA IOSIF GHEORGHE, agent șef de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Borș, pe o durată de 24 ore (începând de la data de 10.07.2014, ora 13:25, până la data de 11.07.2014, ora 13:25) pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, ambele în formă continuată.
Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie 2011 – octombrie 2013, în calitate de agent șef de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Borș, inculpatul Cociuba Iosif Gheorghe a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale care efectua achiziții de produse alimentare (zahăr și ulei) din Ungaria și a primit de la aceștia și de la alți angajați, suma totală de 132.800 lei, contravaloarea unor produse alimentare și nealimentare, al căror cuantum nu a putut fi stabilit și bilete la loto, pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu cu privire la monitorizarea și controlul importurilor de mărfuri din categoria produselor cu risc fiscal ridicat (zahăr și ulei), cu privire la constatarea contravenției constând în depășirea capacității maxime de încărcare a vehiculelor, ori pentru a interveni la colegii săi pentru a favoriza societatea comercială respectivă, în același mod.
Concret, situația detaliată se prezintă în felul următor:
În perioada ianuarie 2011 – aprilie 2012, inculpatul Cociuba Iosif Gheorghe, în calitate de agent șef de poliție a pretins și primit de la reprezentantul unei societăți comerciale care efectua achiziții de produse alimentare (zahăr și ulei) din Ungaria, suma totală de aproximativ 30.000 lei. În schimb, inculpatul a înlesnit intrarea, pe teritoriul României, prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, a mijloacelor de transport încărcate cu mărfuri (în special zahăr și ulei), atât în zilele când acesta era de serviciu, cât și în zilele în care acesta nu era planificat de serviciu, susținând că intervine la colegii săi (agenți de poliție de frontieră și/sau funcționari ai Gărzii Financiare), pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a mărfurilor cu risc fiscal ridicat, fără să procedeze la monitorizarea mijloacelor de transport.
Totodată, în cazul autoutilitarelor, agentul șef de poliție Cociuba Iosif Gheorghe a evitat să constate contravenția privind depășirea capacității maxime de încărcare (când era de serviciu conform planificării), respectiv intervenind la colegii săi (când nu era de serviciu conform planificării), pentru ca aceștia să-și încalce atribuțiile de serviciu referitoare la constatarea contravenției susmenționate.
Potrivit înțelegerii cu reprezentantul societății comerciale care efectua transporturile prin frontieră, în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2012, agentul șef de poliție Cociuba Iosif Gheorghe a pretins achitarea sumei de 400 lei pentru fiecare autocamion care intra în țară cu zahăr și ulei, respectiv achitarea sumei de 50 lei, pentru fiecare autoutilitară care intra în țară cu zahăr și ulei, precum și achitarea contravalorii unor produse alimentare și nealimentare.
În cursul lunii aprilie 2012, în condițiile intensificării controalelor din partea organelor fiscale, în legătură cu intrarea în țară a produselor cu risc fiscal ridicat, agentul șef de poliție Cociuba Iosif Gheorghe și-a majorat pretențiile inițiale, solicitând achitarea sumei de 900 lei, pentru fiecare autocamion care intra în țară cu zahăr și ulei, precum și achitarea contravalorii unor produse alimentare și nealimentare și a unor bilete la loto.
Astfel, în perioada aprilie 2012 – aprilie 2013, pentru a facilita intrarea în țară a autocamioanelor încărcate cu zahăr și ulei, agentul șef de poliție Cociuba Iosif Gheorghe a pretins și a primit de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale suma totală de 82.800 lei, precum și contravaloarea unor produse alimentare și nealimentare și a unor bilete la loto, al căror cuantum nu s-a putut determina cu exactitate.
În cursul lunii octombrie 2012, agentul șef de poliție Cociuba Iosif Gheorghe și-a majorat pretențiile și în legătură cu facilitarea intrării în țară a autoutilitarelor încărcate cu marfă, în sensul că a pretins achitarea sumei de 100 lei, pentru fiecare autoutilitară intrată în România, precum și achitarea contravalorii unor produse alimentare și nealimentare.
Astfel, în perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, în baza înțelegerii susmenționate, agentul șef de poliție Cociuba Iosif Gheorghe a pretins și, prin intermediul conducătorilor auto ai societății comerciale a primit de la un reprezentant al societății sume de bani și diverse produse, în valoare totală de peste 20.000 lei.
Din suma totală de 132.800 lei, până în prezent, nu s-a putut determina cu exactitate cât anume reprezintă sume de bani pretinse și primite de către agentul șef de poliție Cociuba Iosif Gheorghe, pentru a-și încălca propriile atribuții de serviciu și cât anume reprezintă sume de bani pretinse și primite de către acesta pentru a-și trafica influența asupra colegilor săi din Punctul de Trecere a Frontierei Borș și pentru a-i determina pe aceștia să-și încalce atribuțiile de serviciu.
Inculpatului Cociuba Iosif Gheorghe i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, fiind prezentat, în data de 11 iulie 2014, Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News