DNA a cerut avizul Camerei Deputaților pentru reținerea și arestarea prim-vicepreședintelui PNL, deputatul Ioan Oltean și a deputatului Teodorescu Cătălin Florin.
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kövesi l-a sesizat pe procurorul general al P.Î.C.C.J pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a doi deputaţi, respectiv:
TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), în prezent deputat în Parlamentul României, (trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză), pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
OLTEAN IOAN, deputat în Parlamentul României la data faptelor și în prezent, pentru infracțiunile trafic de influență şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Cererea procurorilor anticorupție are în vedere date şi probe ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17.06.2010, suspectul Teodorescu Cătălin Florin, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, împreună cu alţi inculpaţi care au făcut parte din aceeaşi comisie (Dumitrean Nicoleta Crinuţa – Preşedinte, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Marko Attila, Constantinovici Rodica și Alexandru Lăcrămioara) prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafață de 61.857 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire cesionarului Rotaru Mihai, inculpat în cauză. Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Rotaru Mihai.
[citeste si]
Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011.
Inculpatul Rotaru Mihai, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei A.N.R.P., mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces in instanță.
De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Oltean Ioan, care avea relații cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai și cu președinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuţa, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului. În schimb cesionarul Rotaru Mihai i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii.
Cele două cereri de încuviințare a arestării preventive au fost formulate având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.
Cererilor transmise le-au fost atașate referatele întocmite de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News