DNA: Dan-Mihai Toader, fost director al Poştei Române, urmărit penal

Dan-Mihai Toader, fost director al CN Poşta Română, este urmărit penal de DNA pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, inculpatul aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate după ce a fost condamnat pentru abuz în serviciu legat de încheierea unor contracte de achiziţie produse software.

Conform DNA, în acest dosar sunt urmăriţi penal şi Ovidiu Prisecari şi Georgeta Constantinescu, la data faptelor administratori ai unor societăţi comerciale, acuzaţi de complicitate la luare de mită şi spălare de bani. Aceştia din urmă au fost reţinuţi, fiind prezentaţi, marţi, Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procurorii spun că Toader, în calitate de director al Poştei Române, a primit, în cursul anului 2008, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei firme cipriote de software, suma de 1.600.000 de euro, pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu astfel încât firma respectivă să primească un contact de achiziţie publică. Programele informatice vândute de firma respectivă către CN Poşta Română cu suma de 6.583.000 de euro au costat în realitate 500.000 de euro, arată DNA.

"Din suma respectivă firma cipriotă a transferat 3.885.000 de euro în conturile deschise la o bancă din Elveţia de trei companii offshore, controlate, în calitate de beneficiari reali, de către inculpaţii Prisecari Ovidiu şi Constantinescu Georgeta. De aici, cei doi inculpaţi au transferat 1.600.000 de euro, reprezentând mita destinată directorului general al Poştei Române, într-un cont deschis de o societate românească la o bancă din Austria, restul de 2.285.000 de euro au fost transferaţi în conturile din Elveţia ale altor două firme offshore, de asemenea controlate de inculpaţii Prisecari Ovidiu şi Constantinescu Georgeta. Din suma de 1.600.000 de euro, primită cu titlu de mită, inculpatul Toader Dan-Mihai a ordonat administratorului societăţii respective efectuarea mai multor plăţi, în valoare de peste 500.000 euro, privind printre altele achiziţionarea unui imobil în Grecia, achitarea taxelor de şcolarizare pentru copii săi etc", explică anchetatorii.

În anul 2015, Dan-Mihai Toader, alături de alţi trei angajaţi cu funcţii de conducere din CN Poşta Română, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, comisă în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie produse software, potrivit DNA.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel