DNA-Eugen Bejinariu, ministru al Secretariatului General al Guvernului se apără de acuze

Deputatul Eugen Bejinariu a declarat joi că nu a comis niciun abuz în serviciu, iar ca ministru al Secretariatului General al Guvernului a fost mandatat imperativ, prin hotărâre de guvern, să semneze contractul Microsoft şi actul adiţional. 

Publicitate

"Am consultat o mică parte din materialul probator transmis şi am văzut în referatul procurorilor că există o acuzaţie că aş fi săvârşit o infracţiune de serviciu. Din punctul meu de vedere, nu am comis niciun abuz în serviciu. Am iniţiat proiecte de hotărâri de guvern, căci era atributul meu sau al oricărui ministru, că nu am fost singurul iniţiator - de fapt eu am contrasemnat. O hotărâre care a fost, în final, aprobată în şedinţă de guvern", a spus Bejinariu la Camera Deputaţilor, după ce şi-a consultat dosarul de la DNA în care este acuzat de abuz în serviciu. 

El a adăugat că, în calitate de secretar general al Guvernului, a fost mandatat "imperativ" să semneze contractul privind Microsoft. 

"Eu, ca ministru al Secretariatului General al Guvernului, am fost mandatat imperativ prin hotărâre de guvern să semnez acest contract şi actul adiţional. Contractul e parte integrantă din HG, publicat în Monitorul Oficial. Nu am modificat cu nimic prevederile din contract", a precizat Bejinariu. 

Acesta a menţionat că, atunci când a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, procesul era în derulare şi că nu a încălcat nicio lege. 

Cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul 'Microsoft 2', va fi dezbătută şi votată lunea viitoare de plenul Camerei. 

Ce spune DNA

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut luni sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Eugen Bejinariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 - 2004, în legătură cu săvârşirea, pe vremea în care a deţinut funcţia ministerială, a infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, în dosarul 'Microsoft 2'. 

Procurorii susţin că Bejinariu, cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele a două hotărâri de guvern (nr.1473/11.12.2003 şi nr.470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvern şi Fujitsu Siemens Computers GmbH a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea firmei de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a fi favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel