Urmare a solicitărilor formulate de către reprezentanții mass media, în legătură cu afirmațiile făcute în cadrul emisiunii Sinteza zilei din data de 05.08.2014 sub titlul: „dezvăluire absolut cutremurătoare în această seară făcută de fostul specialist DNA dl Gheorghiu", Biroul de informare și relații publice a emis un comunicat postat pe site-ul DNA.
"La data de 26 august 2011, domnul GHEORGHIU DUMITRU, fost specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, a fost sancționat disciplinar cu destituirea din funcția publică, întrucât acesta a săvârșit abateri disciplinare și anume nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter și manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, încălcând astfel prevederile Statutului funcționarilor publici, precum și dispozițiile Codului de conduită al funcționarilor publici", precizează comunicatul DNA.
"Abaterile disciplinare ale domnului GHEORGHIU DUMITRU, au constat în aceea că:
- a depășit atribuțiile de serviciu și a pus în pericol imaginea instituției în care activează prin efectuarea de înregistrări neautorizate fără acordul persoanelor în cauză, atât în sediul Serviciului teritorial Târgu Mureș, cât și în afara acestuia, cu terțe persoane, accesul neautorizat la informații și stocarea acestora pe hard-diskul calculatorului utilizat legal în rețeaua informatică a DNA ori pe laptop - ul de serviciu, deși prin fișa postului funcționarului public în calitatea sa de specialist nu avea atribuții privind efectuarea și stocarea de înregistrări audio – video;
- a adus atingere corectitudinii și legalității relațiilor de muncă între procurorul coordonator al activității serviciului teritorial și funcționarul public care primise rezoluțiile pentru efectuarea unor acte în două dosare penale prin înregistrarea neautorizată a procurorului șef serviciu, realizată în sediul Serviciului Teritorial Târgu Mureș al DNA, iar ulterior stocare în calculator a discuției referitoare la un dosar aflat în lucru, fără știința persoanei înregistrate;
- a încălcat confidențialitatea lucrărilor și secretul profesional prin transmiterea unor informații cu caracter intern către persoane neautorizate din mediul politic și din mediul ziariștilor, pe care le-a folosit pentru a direcționa percepția publică asupra activității Direcției Naționale Anticorupție, prin prezentare subiectivă, în cadrul discuției purtată cu un inculpat trimis în judecată de către Serviciul Teritorial Târgu Mureș al DNA a modului de instrumentare a dosarului, făcând aprecieri referitoare la munca procurorilor;
- a întocmit arhive în care se regăsesc informații din/sau referitor la dosare penale, respectiv copii scanate ale unor documente din dosare pentru care nu ave i rezoluție directă, copii din registre de intrări – ieșiri, adrese de redirecționare a unor dosare penale și declarații olografe;
- a valorificat date confidențiale în interes personal, aspect rezultat din relatările făcute pe blog-ul propriu al unui ziarist referitor la activitatea DNA și mențiunea acestuia cum că GHEORGHIU DUMITRU i-a furnizat anumite informații legate de bonitatea anumitor persoane fizice care l-au determinat să intre în relații de asociere;
- a făcut aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluționare, în care DNA avea calitatea de parte; a dezvăluit informații care nu aveau caracter public referitor la modul în care s-a determinat un prejudiciu în dosarul privind un inculpat trimis în judecată de către Serviciul Teritorial Târgu Mureș al DNA, informații la care a avut acces în calitate de specialist însărcinat cu redactarea raportului de constatare;
- a avut o atitudine în sensul politizării contextului derulării unor anchete.
Faptele săvârșite de către specialistul GHEORGHIU DUMITRU s-au situat la limita între abatere disciplinară și răspundere penală și au avut consecințe grave, aducând atingere prestigiului instituției cu care se află în raporturi de serviciu funcționarul public, prejudiciind și interesele legale ale acestuia.
Referitor la afirmațiile conform cărora doamna AURELIA NICOLAE nu este expert precizăm că acestea sunt nereale deoarece din anul 2001, face parte din Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați.
Este licențiată în studii juridice și economice, de asemenea este evaluator de întreprinderi din anul 1996.
În anul 2011 a absolvit cursurile de perfecționare „Achiziții Publice – Derulare Programe".
În anul 2008 a absolvit cursurile de perfecționare „Achiziții Publice - Modul 2".
În dosarul „ICA", în faza de urmărire penală, specialistul DNA a întocmit un raport de constatare tehnico - științifică pe baza datelor din expertiza tehnică întocmită de un expert evaluator de bunuri imobile, acreditat ANEVAR.
Întocmirea acestor documente a durat aproximativ 6-7 luni de zile", precizează comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu