Florin Sandu, director general al SC Modern Calor SA Botoşani, societate cu capital integral de stat, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.
În acelaşi dosar au mai fost deferiţi Justiţiei pentru abuz în serviciu sau complicitate patru inculpaţi cu funcţii de conducere în cadrul aceleiaşi societăţi, precum şi doi reprezentanţi ai SC Elsaco Electronic SRL.
"La data de 19 iunie 2013, între SC Modern Calor SA (societatea de termoficare din Botoşani) şi o asociere de firme al cărei lider era inculpata SC Elsaco Electronic SRL a fost încheiat un contract de mentenanţă a unor grupuri de producere a energiei termice (module de cogenerare). Contractul a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice şi la un preţ supraevaluat, documentul respectiv fiind semnat şi de inculpatul Sandu Florin, în calitate de director general al SC Modern Calor SA Botoşani", se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, asocierea reprezentată de SC Elsaco Electronic SRL nu avea posibilităţile tehnice de a presta acest gen de servicii, astfel că le-a subcontractat la un preţ mai mic decât cel care urma să îi fie plătit de către beneficiarul final, SC Modern Calor SA. Societatea care a efectuat în realitate serviciile de mentenanţă era aceeaşi care furnizase modulele de cogenerare, fiind autorizată de producător să presteze activităţi de service pe teritoriul României.
[citeste si]
"În acelaşi context, în perioada 21 iunie - 15 octombrie 2013, SC Elsaco Electronic SRL a emis trei facturi fiscale, aferente serviciilor de mentenanţă prestate în perioada 16 noiembrie 2012 - 30 iunie 2013, în valoare de 1.156.525 lei fără TVA, care au fost acceptate la plată de către inculpaţii Sandu Florin, Diaconu Ion şi Agapie Denisia-Paula, deşi serviciile respective nu fuseseră prestate în realitate (existând o discrepanţă evidentă între perioada prestării serviciilor facturate şi data intrării în vigoare a contractului)", se mai menţionează în comunicat.
Potrivit DNA, la aprobarea la plată a celor trei facturi au contribuit Claudiu-Mihai Ursache - care a acordat viza de control financiar preventiv - şi Cristian Puflea - care a confirmat realitatea serviciilor prestate. Rezultatul acestor demersuri a fost producerea unui prejudiciu de 3.295.259 de lei, sumă cu care SC Modern Calor SA Botoşani, s-a constituit parte civilă în cauză.
Procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile care aparţin inculpaţilor din dosar. Aceeaşi măsură s-a dispus şi asupra a 6.955 părţi sociale, reprezentând capitalul total social subscris integral vărsat al Elsaco Electronic SRL Botoşani, şi asupra a 75 părţi sociale pe care aceeaşi societate le deţine în calitate de asociat la o altă firmă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoşani, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse de procurori, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu