DNA: Fost ofiţer de poliţie, trimis în JUDECATĂ pentru luare de MITĂ

DNA
DNA

Sandu Palantin, fost ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei Permise şi Înmatriculări Ialomiţa, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei în cazul lui Sandu Palantin, la data faptei ofiţer de poliţie la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ialomiţa, pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în acordul de recunoaştere a vinovăţiei că, în perioada 15 septembrie 2017 - 12 octombrie 2017, Sandu Palantin, în calitate de ofiţer de poliţie la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ialomiţa, ar fi primit de la o persoană suma totală de 10.200 de lei, pentru a efectua în regim de urgenţă şi fără programare 54 de operaţiuni de înmatriculări de autovehicule (48 de înmatriculări definitive pentru care a primit câte 200 de lei şi 6 înmatriculări provizorii pentru care a primit câte 100 de lei).

Totodată, arată DNA, procurorii au dispus instituirea sechestrului asupra sumei de 10.200 lei dobândită de acesta în urma comiterii infracţiunii

'În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de un an, de la executarea pedepsei principale, a drepturilor:

de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii', se precizează în comunicat.

Mai mult, procurorii au stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere Palantin să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, în cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi/sau în cadrul unităţilor de învăţământ (întreţinerea curăţeniei în zonele verzi aferente unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului) cu sediul în Slobozia, judeţul Ialomiţa. Dosarul de urmărire penală privindu-l pe Sandu Palantin, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, a fost înaintat la Tribunalul Ialomiţa, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel