DNA: Gheorghe Ştefan, trimis în judecată într-un nou dosar

Procurorii DNA Bacău l-au trimis în judecată pe Gheorghe Ştefan, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al unei formaţiuni politice, pentru trafic de influenţă într-un dosar privind atribuirea unui contract aferent unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile.

În prezent, Gheorghe Ştefan se află în detenţie în urma condamnărilor din alte două dosare.

Potrivit unui comunicat al DNA, în 2009, în contextul în care o societate intenţiona să participe la o procedură publică de atribuire a unui contract finanţat din fonduri nerambursabile, Gheorghe Ştefan, în calitatea menţionată, i-a solicitat administratorului acestei firme să-i remită o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate.

'Banii respectivi au fost pretinşi de Gheorghe Ştefan în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în vederea influenţării rezultatului procedurii de atribuire a respectivului contract de lucrări. În temeiul acestei înţelegeri, în cursul anului 2011, printr-un intermediar, inculpatul Ştefan a primit de la reprezentantul acelei societăţi comerciale, în numerar, suma de 200.000 lei', susţin procurorii.

[citeste si]

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ. Sursa citată precizează că, anterior, Gheorghe Ştefan a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel