Bilanțul prezentat de DNA este impresionant și înfricoșător în același timp.Miniștri, parlamentari, președinți de Consilii Județene, primari, magistrați, oameni de afaceri, corupție la cele mai înalte niveluri. Se zvonește că și foști premieri vor intra în malaxor.
Această campanie anticorupție, cea mai importantă desfășurată vreodată într-un stat – depășește faimoasă acțiune Mani pulite, cu mâinile curate, din Italia anilor '90 – umple de aproape șase luni de zile ecranele televiziunilor și casele românilor. Ciudat este că, deși acțiunea DNA ocupă tot spațiul politic, social și economic al societății, ea pare să fie ignorată de Parlament și de Guvern.
Liderii partidelor politice, inclusiv premierul Ponta, au declarații standard de tipul "Justiția să-și facă datoria". În mod normal, politicieni din România ar fi trebuit să constate ceea ce vede tot omul și se dezbate seară de seară pe toate canalele media: starea societății românești, așa cum este ea dezvăluită de către DNA. Nu discutăm acum despre felul cum sunt făcute anchetele, că or mai fi și nevinovați, că sunt și excese, că trebuie așteptate verdictele finale ale instanțelor. Pur și simplu, DNA aduce în prim-plan finanțarea partidelor politice și felul în care se fac achizițiile publice la nivel central și local.
Te-ai fi așteptat ca onorabilii din Parlament să ia în dezbatere exact aceste lucruri: finanțarea partidelor, modul de organizare al administrației centrale și locale, salarizarea angajaților la stat, relațiile dintre mediul politic și cel de afaceri. Ce vedem acum nu mai ține de un ministru sau prim-ministru, de câțiva parlamentari și câțiva primari sau președinți de CJ. E vorba despre un sistem care guvernează România. Nici isteria deontologilor nu e profitabilă. Sistemul actual, așa cum este el, a adus România în NATO și UE. Că n-a putut să performeze mai departe, știm cu toții. Problema este că nimeni nu pare să dorească să discute deschis despre schimbarea actualului sistem. Reforma partidelor politice, reforma profundă a administrației, precizarea obiectivelor de interes național cu preponderență pe chestiunile de prosperitate și întărire a capitalismului românesc.
Să fie oare la mijloc speranța actualilor lideri politici că vârtejul DNA se va încheia la un moment dat și se va reveni la vechiul sistem? Și atunci, astăzi, fiecare încearcă să scape cum poate, în speranța că se va ajunge și în ape mai linistite? Sau, pur și simplu, aceasta este limita de creștere a politicienilor români de astăzi. Deocamdată, în România, DNA ține loc și de Guvern, și de Parlament, și de partide politice! O națiune, însă, are nevoie pentru a crește și a se dezvolta nu numai de cătușe și percheziții, ci și de un sistem de legi care să permită investiții, crearea de locuri de muncă bine plătite, dar și respectarea drepturilor și libertăților unanim acceptate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu