Lorant Para, fost secretar general adjunct al Ministerului Mediului şi Pădurilor, ar fi primit o parte din mita cerută pentru ca o societate comercială să fie desemnată ca executant al unor lucrări de îndiguire împotriva inundaţiilor în judeţul Tulcea într-o parcare situată pe Autostrada Soarelui.
"Suma de 250.000 lei remisă lui (...) a fost ambalată într-un pachet 'în formă de dreptunghi de circa 30 - 35 cm/15 - 20 cm', pusă într-o sacoşă şi introdusă de martorul (...) în portbagajul autoturismului marca (...), condus de (...). Pachetul conţinând suma de 250.000 lei i-a fost remis lui Lorant Para după câteva zile, mai exact în ziua de 3 septembrie 2010, 'pe autostrada A2, în parcare, cel mai probabil la Km 49', (...) 'locul întâlnirii fiind stabilit de (...) şi Lorant Para în urma unor discuţii telefonice, banii fiind puşi (...) în portbagajul autoturismului (...) cu care Lorant Para sosise din Bucureşti la locul de întâlnire'", se precizează în acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat de Para cu procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Lorant Para a fost trimis în judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată.
DNA anunţa, pe 28 iunie că Lorant Para a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa şi a fost de acord cu o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe durata unui termen de trei ani.
Contract pentru lucrări de îndiguire
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut că, în calitate de secretar general adjunct al Ministerului Mediului şi Pădurilor, în luna august 2010, inculpatul Lorant Para a acceptat promisiunea reprezentantului unei societăţi comerciale, transmisă prin intermediar, ca, în schimbul unei sume de bani, să îşi exercite influenţa pe lângă ministrul Mediului şi Pădurilor şi conducerea Administraţiei Naţionale Apele Române astfel încât societatea respectivă să fie desemnată ca executant al unor lucrări de îndiguire împotriva inundaţiilor în judeţul Tulcea (contract în valoare de 5 milioane de lei).
În acest scop, Lorant Para a primit de la reprezentantul societăţii comerciale, prin intermediar, suma de 250.000 lei, echivalentul a 5% din valoarea alocată lucrărilor, spun procurorii, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu