DNA, medic sub control judiciar. Mită de 500 de lei

spital
spital

Radu Viorel Vrăcioiu, medic primar ORL la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila' din Bucureşti, cadru militar activ cu gradul de colonel, a fost pus sub control judiciar de DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 29 noiembrie, în cazul lui Radu Viorel Vrăcioiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Mită de 500 de lei

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în data de 29 noiembrie, Vrăcioiu ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unei paciente (soţia martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. 'Anterior, în data de 27 noiembrie, înainte de efectuarea operaţiei, medicul i-a reproşat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenţiona să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii', se precizează în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel