DNA: Năstase l-a sunat pe Grăjdan la cinci dimineaţa

adrian-nastase
adrian-nastase

Miercuri, în cadrul ședinței de judecată de la ÎCCJ, în care Adrian Năstase este judecat în dosarul "Trofeul Calității", procurorul DNA a cerut ca fostul premier să fie întrebat dacă a avut o discuție telefonică cu fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții, Adrian Grăjdan, pe 22 mai, la orele cinci dimineața. La opoziția avocaților, instanța a renunțat la această întrebare.

Procurorul DNA a menţionat că pune această întrebare în contextul stabilirii cu claritate a situaţiei civile a Inspectoratului de Stat în Construcţii în dosarul "Trofeul Calităţii".

 Astfel, procurorul a lăsat să se înţeleagă în sala de judecată că ar exista o interceptare telefonică a unei discuţii dintre Adrian Năstase şi Adrian Balaban-Grăjdan, purtată în dimineaţa zilei în care Grăjdan a trimis la instanţa supremă adresa prin care arăta că ISC nu se mai constituie parte civilă în dosarul "Trofeul calităţii".

 Avocaţii lui Adrian Năstase au ripostat în faţa instanţei, arătând că procurorul DNA doreşte cu orice chip să producă probe în acuzarea lui Grăjdan, respectiv într-un alt dosar decât cel judecat, solcitând astfel respingerea întrebării.

 După scurte deliberări, instanţa a respins întrebarea procurorului DNA adresată lui Adrian Năstase, astfel că acesta nu a mai răspuns.

 Anterior acestei întrebări, procurorul DNA l-a mai întrebat pe Năstase dacă şi de cât timp îl cunoaşte pe Balaban-Grăjdan şi dacă pe parcursul derulării cercetării judecătoreşti la fond şi în recurs a discutat cu acesta.

 În acest context, Adrian Năstase a declarat în faţa instanţei, care a admis întrebările, că îl cunoaşte pe Grăjdan de aproximativ doi ani, acesta având un rol activ în PSD. Năstase a menţionat că Grăjdan este membru PSD şi că fiecare zi de joi a săptămânii, în calitatea sa de preşedinte al departamentelor partidului, l-a întâlnit pe Grăjdan, alături de alţi aproximativ 100 de oameni, la Consiliul Naţional al PSD.

 În faţa magistraţilor, Adrian Năstase a acuzat instanţa care l-a condamnat în dosarul "Trofeul calităţii" că s-a comportat ca o instanţă politică, "cu o judecată politică", atunci când a susţinut că trebuie înlăturat temporar din societate şi că este personificarea corupţiei. Fostul premier le-a prezentat judecătorilor obiecţiunile sale în legătură cu motivarea sentinţei completului de trei judecători de la aceeaşi instanţă, prin care a fost condamnat de doi dintre aceştia la doi ani de închisoare cu executare.

 Cele mai virulente critici au fost la adresa afirmaţiilor celor doi judecători care l-au condamnat şi care arătau în motivare că Adrian Năstase ar trebui înlăturat "temporar" din societate şi că acesta reprezintă personificarea corupţiei din România la nivelul anului 2004. "Judecătorii fondului au acţionat ca o instanţă politică, cu o judecată politică, atunci când au făcut afirmaţiile că Adrian Năstase trebuie înlăturat temporar din societate sau că Adrian Năstase reprezintă personificarea corupţiei din România la acea vreme, şi asta cu atât mai mult cu cât vine din partea a doar doi judecători, din care unul este venit direct de la DNA", le-a arătat Năstase judecătorilor.

 Pe parcursul audierii, preşedintele completului de cinci judecători, Livia Stanciu, i-a interzis de mai multe ori lui Năstase să repete unele referiri care le-a făcut şi în declaraţia dată în prima fază a procesului, arătând că la acest moment, în faza recursului, el trebuie să se refere strict la obicţiunile avute împotriva deciziei instanţei de fond.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel