DNA, noi rețineri în cel mai recent dosar de corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, începând cu datele de 16 respectiv 17.11.2015, a inculpaților:

PUȘCAȘ DAN-CRISTIAN, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu, în formă continuată(2 infracțiuni),

NANU ION-OCTAVIAN, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- obținere ilegală de fonduri, în formă continuată,

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată,

LEHĂDUȘ AUREL, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu, în formă continuată (2 infracțiuni),

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată,

GOMEAJĂ MARCEL-DANIEL, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- luare de mită,

- fals intelectual, în formă continuată,

- uz de fals, în formă continuată,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată.

[citeste si]

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu datele de 16 respectiv 17 octombrie 2015, față de inculpații:

CROITORIU VIOREL-MARCEL, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- obținere ilegală de fonduri, în formă continuată,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată ,

PINTILESCU CRISTIAN, director adjunct în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată

În ordonanțele procurorilor se arată că, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie – decembrie 2013, inculpații Bărăscu Adrian-Augustin, Popa Felicia-Violeta, Nanu Ion-Octavian și Liță Andreea-Violeta au constituit un grup infracțional organizat, grupare la care, în perioada 2014 – noiembrie 2015, au aderat și inculpații Croitoriu Viorel-Marcel, Gomeajă Marcel-Daniel, Lehăduș Aurel, Pușcaș Dan-Cristian, Pintilescu Cristian, în scopul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În contextul amintit, în perioada 2014 – noiembrie 2015, membrii grupului au acționat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor bănești necesare protecției martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Program.

De asemenea membrii grupului au acționat și în direcția deturnării sumelor de bani cu destinația mai sus menționată către achiziția directă, de la furnizori preferați, a unor bunuri și servicii destinate înzestrării O.N.P.M., precum și pentru dotarea funcționarilor instituției, fie în scopul achiziționării unor bunuri și servicii inutile ori neperformante.

În perioada 2014 – octombrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de ordonator terțiar de credite la O.N.P.M., împreună cu inculpații Croitoriu Viorel-Marcel și Nanu Ion-Octavian (împuterniciți ai ordonatorului terțiar de credite), în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au folosit documente și date inexacte (privind estimarea cheltuielilor viitoare, în cuantum total de 565.850 lei, în anul 2014 și, respectiv, 854.530 lei, în anul 2015), privind cuantumul cheltuielilor destinate protecției martorilor, în sensul supradimensionării acestora.

Acest lucru a condus la virarea sumei de 550.850 lei, în anul 2014 și, respectiv a sumei de 660.230 lei, în anul 2015, la articolul bugetar din care O.N.P.M. ordonanțează și efectuează plăți pentru protecția martorilor.

În perioada 2014 – noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. și ordonator terțiar de credite, cu ajutorul inculpaților Pintilescu Cristian, Popa Felicia-Violeta, Nanu Ion-Octavian, Liță Andreea-Violeta, Croitoriu Viorel-Marcel, Lehăduș Aurel și Gomeajă Marcel-Daniel, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a schimbat destinația sumei de 264.796,8 lei, alocate protecției martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea sediului O.N.P.M., precum și pentru dotarea funcționarilor din această instituție, în alte scopuri decât cele stabilite prin bugetul de stat.

O parte din sumele de bani deturnate, în cuantum de 69.684,2 lei, au fost plătite furnizorilor, activitatea infracțională fiind întreruptă de controlul I.G.P.R. din 25.09.2015, în urma căruia au fost suspendate procedurile de achiziție directă a unor produse și servicii, în valoare totală de 195.112,76 lei.

În perioada aprilie – decembrie 2014, inculpații Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. și Gomeajă Marcel-Daniel, în calitate de reprezentant al Compartimentului Logistică al O.N.P.M., au întocmit în fals, prin antedatare, 6 (șase) documente justificative, care au fost înregistrate în evidențele instituției, pentru a crea aparența respectării procedurii legale de achiziție directă a unor bunuri și servicii, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (care reglementează, între altele, atribuirea contractelor de achiziție publică), în sensul îndeplinirii cerinței existenței unui document justificativ, ca procedură prealabilă efectuării achiziției.

În ziua de 04 august 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M., a încercat să îl determine pe un subordonat de-al său, utilizând afirmații cu vădit caracter intimidant și amenințări referitoare la continuarea acțiunilor de hărțuire profesională, să nu mai formuleze sesizări penale și să nu mai dea declarații defavorabile conducerii instituției, cu prilejul unor cercetări penale.

În perioada 2014 – noiembrie 2015, inculpații Bărăscu Adrian-Augustin și Nanu Ion-Octavian (împuternicit al ordonatorului terțiar de credite) și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în contextul efectuării unor achiziții directe (sisteme de supraveghere video și alarmare) și luării unor măsuri neperformante, din punct de vedere economic, dar și sub aspectul asigurării protecției efective a martorilor, cu consecința prejudicierii, cu suma de 179.778,42 lei, a bugetului destinat protecției martorilor și a vătămării intereselor legale ale martorilor incluși în Program.

Urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, un număr de 5 societăți comerciale au beneficiat de încasări în cuantum total de 179,777,47 lei.

În perioada decembrie 2009 – mai 2013, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M împreună cu inculpații Lehăduș Aurel și Pușcaș Dan-Cristian, în mod repetat, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, adoptând comportamente șicanatorii la adresa martorilor incluși în Program, acțiuni care au dus la vătămarea drepturilor acestora conferite de includerea în Program.

În perioada septembrie 2013 – noiembrie 2015, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpații Lehăduș Aurel și Pușcaș Dan-Cristian, acționând în calitate de ofițeri de legătură, desemnați cu protejarea a doi martori, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, adoptând comportamente șicanatorii la adresa acestora, inițial pentru reducerea cheltuielilor necesare martorilor și, ulterior, în scopul pedepsirii acestora pentru petițiile administrative formulate, care au condus la efectuarea unor verificări din partea Corpului de control al M.A.I., fapta cauzând vătămarea drepturilor persoanelor respective conferite de includerea în Program.

În data de 15 aprilie 2013, inculpatul Gomeajă Marcel-Daniel, în calitate ofițer de legătură al O.N.P.M., a pretins, în mod direct, de la doi martorii protejați, suma totală de 1.500 lei, care, în data de 16.04.2013, a fost diminuată la 100 lei, în vederea urgentării instalării sistemului de securitate la locuința persoanelor respective, după includerea acestora în Program.

În noaptea de 14/15 iunie 2013, inculpata Liță Andreea-Violeta, în calitate de psiholog în cadrul O.N.P.M. și desemnată cu evaluarea și asistența psihologică a unui martor protejat nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în condițiile în care acesta din urmă i-a adus la cunoștință intenția și motivațiile de a comite un act suicidar (tentativa de suicid a avut loc), fapt ce a cauzat vătămarea drepturilor acelei persoane conferite de includerea în Program.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Croitoriu Viorel-Marcel și Pintilescu Cristian trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați,

d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpaților Croitoriu Viorel-Marcel și Pintilescu Cristian li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 17 noiembrie 2015, inculpații Pușcaș Dan-Cristian, Nanu Ion-Octavian, Lehăduș Aurel și Gomeajă Marcel-Daniel urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel