Judecătoarea Camelia Bogdan a afirmat marți, cu privire la decizia CCR în care s-a constatat că DNA a perturbat activitatea Guvernului, că și Curtea Constituțională este posibil să imixtioneze în actul de justiție.
"Depinde dacă și CCR nu imixtionează prin această afirmație. Nu am văzut comunicatul, dar este posibil ca și CCR, prin această afirmație, să imixtioneze în actul de justiție, deoarece, dacă există suspiciunea rezonabilă că anumite persoane săvârșesc infracțiuni, chiar și prin activitatea de legiferare, aceste aspecte trebuie lămurite de organele de urmărire penală", a declarat Camelia Bogdan, la intrarea în sediul CSM, potrivit Agerpres.
Întrebată dacă mai pot procurorii să ancheteze legalitatea actelor normative emise de Guvern, Camelia Bogdan a spus că "nu este prima dată când se fură prin lege".
"În acest caz obiectul legiferării a avut o altfel de activitate, dar există legi prin care s-au sifonat bani de la bugetul de stat, au fost date în considerarea calității anumitor persoane, nu este prima dată când se întâmplă în România. (...) Dacă se constată, spre exemplu, că se încearcă dezincriminarea unei infracțiuni de către o persoană care este inițiatorul unui proiect de lege, a unui cod în favoarea unei persoane apropiate și face demersuri, acest lobby, acest trafic de influență, bineînțeles. Dar chiar dacă se face prin lege trebuie încurajată anchetarea acestor situații", a susținut Camelia Bogdan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu