DNA. Ponta - Șova, dosar ”Rovinari-Turceni”. Procurorii au cerut pedeapsa MAXIMĂ

Procurorii au cerut ani grei de închisoare pentru Victor Ponta și pentru Dan Șova.

Astfel, pentru Dan Șova s-a cerut pedeapsa maximă iar pentru Victor Ponta, pedeapsa medie. Asta înseamnă că pentru Șova, pe vechiul Cod penal, procurorii au cerut 12 ani de închisoare în dosarul Turceni-Rovinari, în timp ce pentru fostul premier 6 ani, informează România TV.

De precizat că, după noul Cod, la aceste pedepse se adaugă și sporuri, mai precizează sursa citată. Astfel, ele ajung mai mari. Cei doi sunt acuzați de fals în înscrisuri, spălare de bani, evaziune fiscală.

Amintim că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate, marţi, ultimul termen în dosarul 'Rovinari - Turceni', în care fostul premier Victor Ponta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor.

[citeste si]

La termenul anterior, Dan Şova a cerut ca dezbaterile finale să nu aibă loc în şedinţă publică, însă cererea lui a fost respinsă de judecători, mai ales că Victor Ponta a fost de acord cu participarea jurnaliştilor la proces. Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor, fapte săvârşite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat Ponta Victor-Viorel.

În dosar mai sunt judecaţi fostul senator Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi Şova şi Asociaţii, Laurenţiu Ciurel, fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni. Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA Şova şi Asociaţii suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel