DNA, precizări despre Nicolae Ciucă

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

DNA precizează că, în dosarul "privind începerea urmăririi penale care ar viza folosirea fondurilor alocate de către Autoritatea Electorală Permanentă partidelor politice pentru promovarea unei cărți" nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană.

Astfel, "la solicitarea mass media și în referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind începerea urmăririi penale într-un dosar care ar viza folosirea fondurilor alocate de către Autoritatea Electorală Permanentă partidelor politice pentru promovarea unei cărți aparținând unui candidat la alegerile prezidențiale, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană", potrivit DNA.

"Menționăm faptul că dosarul a fost înregistrat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție la data de 02.09.2024 în urma trimiterii pe cale administrativă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unei sesizări formulată de către o persoană fizică.

Direcția Națională Anticorupție își reafirmă ralierea la principiile statului de drept, în care instrucția penală este efectuată într-un mod independent și imparțial, cu respectarea dispozițiilor legale.

Consecventă practicii de comunicare care răspunde interesului major al opiniei publice, Direcția Națională Anticorupție va transmite public, în condițiile legii, orice informație privind activitatea instituției", se precizează în comunicatul de presă.

***

Potrivit art. 294 ind. 1 C. proc. pen., "Ori de câte ori este necesară o autorizare sau îndeplinirea unei alte condiţii prealabile pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o anumită persoană, parchetul, odată cu sesizarea instituţiei competente, înaintează un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date şi informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către persoana cu privire la care se solicită autorizarea".

De asemenea, conform art. 305. C. proc. pen., "(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. (2) Începerea urmăririi penale şi respectiv continuarea efectuării urmăririi penale se dispun prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) şi g). (3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei. (4) Faţă de persoanele pentru care urmărirea penală este condiţionată de obţinerea unei autorizaţii prealabile sau de îndeplinirea unei alte condiţii prealabile, efectuarea urmăririi penale se poate dispune numai după obţinerea autorizaţiei ori după îndeplinirea condiţiei".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel