DNA. Sechestru pe o parte din averea lui Sebastian Ghiţă şi Iulian Herţanu

Aflat sub control judiciar în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, deputatul Sebastian Ghiţă a venit , marţi dimineaţă, la DNA Ploieşti, unde a aflat că procurorii au pus sechestru pe o parte din averea sa. Este vorba despre  apartament  şi pe o parte dintre conturile bancare ale lui Sebastian Ghiță înb valoare de  2 milioane de euro.

Sebastian Ghiță  a fost citat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că anchetatorii vor pune sechestru pe o parte din averea sa în dosarul în care este acuzat de sprijinire de grup infracţional organizat.

În cursul zilei de marţi, la DNA Ploieşti sunt aşteptaţi să vină şi deputatul PSD Vlad Cosma, tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, ambii puşi sub control judiciar în acelaşi dosar, pentru sprijinire de grup infracţional, dar şi cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, acuzat de deturnare de fonduri europene şi constituire de grup infracţional organizat şi aflat în arest la domiciliu.

Procurorii DNA au pus sechestru și pe averea lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Citește și: DNA se pregătește să pună sechestru pe averea lui Sebastian Ghiță, în dosarul cumnatului premierului Ponta

Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta, a fost eliberat din arestul preventiv în urmă cu aproape o săptămână. Iulian Herțanu a fost plasat în arest la domiciliu după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația față de prelungirea măsurii arestului preventiv cu 30 de zile în dosarul de fraudare a fondurilor europene în legătură cu lucrările de extindere a canalizării în orașul Comarnic.

Herţanu este acuzat de DNA de fraudă cu bani europeni. Printre acuzații se numără și evaziune fiscală. Herţanu a fost arestat preventiv în 18 februarie, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel