Claudiu Tămîrjan, fost şef al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Braşov, şi Ionel Onosă, fost şef al Biroului Drumuri Europene şi Naţionale din Serviciul Rutier Braşov, alături de alte şase persoane, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru instigare la abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, respectiv complicitate la abuz în serviciu.
Iată comunicatul DNA:
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
TĂMÎRJAN CLAUDIU, la data faptelor șef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 fapte),
- instigare la complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- favorizarea făptuitorului,
ONOSĂ IONEL, la data faptelor șef al Biroului Drumuri Europene și Naționale din cadrul Serviciului Rutier Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 fapte),
- favorizarea făptuitorului,
CONSTANTINESCU MIRCEA VALENTIN, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul Biroului Drumuri Europene și Naționale din cadrul Serviciului Rutier Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- favorizarea făptuitorului,
AFRENȚOAEI GABRIEL EUGEN, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul Compartimentului de cercetări penale din cadrul Serviciului Rutier Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- favorizarea făptuitorului,
SPĂTARU CRISTI LEONARD, la data faptelor agent de poliție în cadrul Biroului Drumuri Europene și Naționale din cadrul Serviciului Rutier Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- favorizarea făptuitorului,
GOMOESCU IONUȚ GIGEL, la data faptelor agent de poliție în cadrul Biroului Drumuri Europene și Naționale din cadrul Serviciului Rutier Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- favorizarea făptuitorului,
SELYMES TIBOR, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- vătămare corporală din culpă (2 fapte),
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 fapte),
SELYMES DANIELA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 fapte),
- favorizarea făptuitorului.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 15 ianuarie 2012, în jurul orelor 06:05, în localitatea Timișul de Jos, județul Brașov, inculpatul Selymes Tibor a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care se deplasa pe contrasens, în mod regulamentar, cu consecința vătămării grave a celor 4 persoane aflate în respectivul autovehicul (ce au necesitat între 30-90 zile de îngrijiri medicale, două dintre ele rămânând cu infirmitate fizică în urma splenectomiei de necesitate).
Deși organele de poliție rutieră au ajuns în scurt timp la fața locului și au constatat că inculpatul Selymes Tibor era conducătorul autoturismului implicat în accident și că se afla sub influența alcoolului, la intervenția șefului Serviciului Rutier, inculpatul Tămîrjan Claudiu, anumiți polițiști au acționat pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a celui dintâi pentru vătămare corporală și conducere sub influența alcoolului.
Concret, inculpatul Tămîrjan Claudiu, în calitate de șef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Brașov, profitând de influența și autoritatea pe care o avea asupra agenților și ofițerilor de poliție din subordine, i-a determinat pe inculpații Spătaru Cristi Leonard, Gomoescu Ionuț Gigel, Constantinescu Mircea Valentin și Afrențoaei Gabriel Eugen, care au făcut parte din echipa de cercetare deplasată la locul accidentului, să își încalce atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale și să îl favorizele pe inculpatul Selymes Tibor.
În acest sens, lucrătorii de poliție:
- nu l-au testat cu aparatul etilotest deîndată, după identificarea la fața locului, pe inculpatul Selymes Tibor;
- nu au luat măsuri de împiedicare a inculpatului Selymes Tibor să părăsească locul accidentului, acesta fiind condus de inculpații Tămîrjan Claudiu și Onosă Ionel la sediul poliției pentru a-și reveni din starea de beție. Ulterior, la mai mult de 4 ore de la producerea accidentului, inculpatul Selymes Tibor a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei;
- nu au legitimat și notat datele de identificare ale persoanelor găsite la locul faptei, nu au identificat martorii oculari, nu le-a reținut datele de identificare și nu au procedat la interogarea sumară a acestora cu privire la producerea evenimentului;
De asemenea, a fost menționat în mod nereal în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului, faptul că autoturismul implicat în accident a fost condus de către Selymes (fostă Călin) Daniela. Ca urmare, pe numele acesteia s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov un dosar penal, cauză care a fost tergiversată până în luna februarie 2016 (nefiind începută urmărirea penală împotriva unei persoane).
[citeste si]
Prin aceste demersuri ale inculpaților s-a adus atingere dreptului tuturor persoanelor vătămate în urma accidentului de circulație de a formula plângere prealabilă împotriva adevăratului vinovat, de a beneficia de soluționarea într-un termen rezonabil a acestei plângeri și de a-și dovedi lipsa culpei în producerea accidentului.
În același context a fost obținut un folos necuvenit de către inculpatul Selymes Tibor, căruia nu i s-a întocmit dosar penal și nu i s-a suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
În cauză, s-au constituit parte civilă toate cele patru victime ale accidentului de circulație precum și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov.
Amintim că, anterior, inculpatul Tămîrjan Claudiu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora (comunicat nr. 1162/VIII/3 din 5 august 2014), fiind condamnat definitiv la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu