Procurorii DNA Timişoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a trei primari din judeţul Arad la data faptelor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, au fost deferiţi justiţiei Aurel-Mircea Radiţa, la data faptei primar şi ordonator de credite al comunei Şicula, Traian-Gheorghe Balint, primar şi ordonator de credite al comunei Covăsînţ, şi Teodor Avram, primar şi ordonator de credite al comunei Almaş. DNA precizează că, în 5 decembrie 2014, între primăria Şicula, în calitate de achizitor, şi o societate comercială, în calitate de executant, a fost încheiat un contract de lucrări în valoare de aproape 5,2 milioane lei inclusiv TVA, având ca obiect asfaltare străzi în comună.
'În acelaşi context, în 2015, pentru 'buna derulare' a contractului şi pentru obţinerea finanţărilor necesare plăţilor pentru lucrările executate de societate în cadrul contractului menţionat, Radiţa a pretins şi primit de la administratorul firmei respective (denunţător în cauză) suma de 2.500 lei', susţin procurorii. Sursa citată menţionează că, într-un context asemănător, urmare a încheierii unui contract de execuţie lucrări cu aceeaşi societate, în valoare de peste 468.000 lei inclusiv TVA, la 12 iunie 2015, Traian Balint, primarul comunei Covăsînţ, a pretins de la omul de afaceri suma de 18.000 lei, reprezentând un procentaj de 10% din valoarea a două facturi emise (fără TVA-ul aferent şi fără cota de impozit ce trebuia plătită bugetului de stat), din care a primit efectiv, la aceeaşi dată, 3.000 lei.
'În aceeaşi manieră a procedat şi Teodor Avram care, în 2015, în calitate de primar al comunei Almaş, a pretins cu titlu de mită de la acelaşi om de afaceri suma de 31.000 lei, reprezentând un procentaj de 10% din valoarea contractului de lucrări (312.686,5 lei fără TVA), din care efectiv a primit 7.000 lei. Sumele de bani menţionate mai sus au fost primite de cei doi edili pentru acelaşi motiv, de 'bună derulare' a contractului şi pentru obţinerea finanţărilor necesare efectuării plăţilor', au mai constatat anchetatorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News