DNA: Trimis în judecată pentru mită. Și-a recunoscut faptele

Un funcţionar de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Târgu Mureş al DNA sub acuzaţia de luare de mită, informează Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat transmis miercuri. 

E acuzat că, în cursul lunii martie 2019, cu ocazia unui control ce se desfăşura la o societate comercială, a pretins cu titlu de mită de la un om de afaceri, martor în cauză, suma de 1.000 de euro, pentru a favoriza firma respectivă, în sensul de a nu propune efectuarea unei inspecţii fiscale privind activitatea desfăşurată de agentul economic pe ultimii cinci ani.

În acest context, pe 14 martie 2019, referentul superior de la DGFP Braşov a primit în parcarea unui complex comercial de la omul de afaceri suma de 4.700 de lei, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, precizează sursa citată. Funcţionarul şi-a recunoscut faptele, astfel încât procurorii anticorupţie au sesizat instanţa cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

'În prezenţa avocatului său, a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a unor drepturi', se arată în comunicatul DNA.

Dosarul de urmărire penală, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, a fost trimis la Tribunalul Mureş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel